Valladolid este un oraș colonial minunat din statul Yucatan și a fost numit după omonimul său spaniol, pe atunci capitala Spaniei. Orașul a fost fondat de Francisco de Montejo în 1543 și este al doilea oraș din statul Yucatan construit de spanioli după capitala Merida. Primii coloniști spanioli s-au plâns de locația inițială iar, în 1545, Valladolid a fost mutat în locația actuală și construit deasupra unui oraș mayaș numit Zaci sau Zaci-Val. Fostele clădiri mayașe au fost demontate pentru a refolosi pietrele și pentru a construi orașul colonial spaniol. O mare parte a timpului după aceea, populația mayașă, indigenă, a fost reprimată, lucru care a fost reparat doar în vremuri mai recente.
Ca dimensiune Valladolid este azi al treilea oraș ca mărime din statul Yucatan, după Merida și Campeche, dar se simte foarte mic și ușor de gestionat. Având în vedere locația sa excelentă în inima Mexicului mayaș, situat aproximativ la jumătatea distanței dintre Merida și Cancun, este puțin surprinzător faptul că Valladolid nu a fost încă asaltat de turiști. Lipsa unui aeroport este un motiv bun. Merida și Cancun, ambele sunt mai mari și au aeroporturi internaționale aglomerate și deci sunt mult mai pline de turiști. Dar rezultatul este că Valladolid în sine rămâne liniștit și relaxat.
Poreclit Perla Orientului Maya datorită bogăției sale de splendori coloniale: abundă de comori istorice, naturale și culturale, inclusiv biserici impresionante și cartiere fermecătoare. De aceea vei vedea că străzile și clădirile din Valladolid păstrează un puternic sentiment al trecutului și te va fermeca cu siguranță.
Am plecat dimineața devreme cu autobuzul Oriente din autogara ADO din Cancun spre Valladolid. Biletul de autobuz a costat 134MXN (27RON) și călătoria a durat cam 2h30min. Primul lucru ce l-am făcut când am ajuns a fost să ne cumpărăm bilete spre situl arheologic Chichen Itza pentru a doua zi (74MXN/15RON de persoană dus-întors) și pentru Merida peste două zile (192MXN/39RON de persoană).
Notă: Ia în considerare diferența de fus orar între statul Quintana Roo si Yucatan. Quintana Roo (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Coba) = +1h față de Yucatan (Merida, Valladolid, Campeche). Astfel când am ajuns în Valladolid am câștigat 1h.
Ne-am cazat la Hotel Palacio Canton, situat într-un vechi palat colonial. Locul este foarte frumos, dar camera nu a fost chiar de nota 10. Patul era cam șubred, camera avea un miros de mucegai (se întâmplă în țările cu umiditate mare), iar apa la duș nu avea presiune. Nu sunt mari inconveniențele, iar pentru 2 nopți a fost acceptabil. Hotelul are în schimb o grădină superbă cu piscină și este situat în centrul orașului. Mai multe despre cazare aici.
Am mers apoi să scoatem bani de pe card de la Banorte. Din păcate nu mi-am notat cu cât m-a taxat ATM-ul (chiar dacă aveam Revolut), dar țin minte că am plătit un comision de sub 50MXN(10RON) pentru 2400MXN(488RON) și din cate știu, această banca ne-a taxat cel mai puțin in Mexic. Apoi am mers la magazinul Elektra să schimbăm bani. Fiind sâmbătă după-masă am înțeles că doar acolo puteam schimba bani în Valladolid. Pentru 200 dolari americani am primit 3760MXN, adică un schimb de 18,8MXN. Schimbul pentru euro era 24,4MXN.
Între timp ni s-a făcut foame și am ales să mâncăm la resturantul tradițional La Palapita de los Tamales. Am încercat bineînțeles specialitatea casei: tamales cu pui, ou și diferite legume și am băut chaya, o băutură tradițională din Yucatan. 2 porții de tamales (90MXN), o bere (20MXN) și o cupă de chaya (60MXN) au fost 170MXN (34RON). Servirea a fost foarte bună.
Cerusem de la hotel o ofertă pentru o excursie la cenotele Suytun și San Lorenzo Oxman și astfel ne-au făcut legătură cu Jesus (Maya Adventure transportation peninsular – Tel: +52 985 112 2143), pe care îl recomandăm și noi dacă dorești un șofer în Peninsula Yucatan. Oferta lui a fost de 1200MXN pentru 6 persoane, deci 200MXN (40RON) de persoană. Două mașini au venit după noi la hotel și am pornit prima dată spre cenote Suytun.
Cenote (CLICK pt. Info)
Cenotele sunt piscine naturale, care sunt alimentate de filtrarea ploii și de curenții râurilor subterane care se nasc în inima pământului. Acestea apar în mod natural în roca de calcar atunci când o peșteră subterană se prăbușește în sine și expune apele subterane de dedesubt. Cenotele sunt specifice pentru Peninsula Yucatan și aici se găsesc peste 5000, așa că e greu să alegi una să o vizitezi. Trei dintre cele mai lungi sisteme de peșteri subacvatice din lume se află în Riviera Maya. Ox Bel Ha are 146,7 kilometri, Nohock Na Choch are 61 de kilometri, iar Dos Ojos este de 57,7 kilometri. Acestea sunt și cele 3 cenote recomandate pentru scuba diving.
Frumoase, dar pline de mister și magie în același timp, cenotele sunt cele mai frumoase bijuterii din Peninsula Yucatan. Adăpostite de junglă, înotul într-o cenota este o aventură pe care nu o poți rata în timpul vacanței tale în Riviera Maya.
Cenote Suytun este probabil cea mai “instagramabila” cenote din Valladolid. Platforma sa circulară din beton, împreună cu apa albastră azurie, este una dintre acele cenote tipice pentru cărțile poștale pe care le vei vedea pe Instagram de mai multe ori. O mică fisură în tavan, înconjurată de stalactite, este în mare măsură responsabilă pentru atmosfera menționată anterior, fiind principalul avantaj al cenotei. Crăpătura oferă un fascicul minunat de lumină, strălucind direct pe platforma de piatră din centrul bazinului de apă turcoaz și astfel îi dă o strălucire aparte. Ceea ce nu știe multă lume e că platforma aceea e făcută de om și pozele cu fasciculul de lumină perfect sunt de multe ori prelucrate pentru a accentua efectul.
Însă când am ajuns la cenote Suytun am aflat că platfoma sa era inundată cu 3m de apă din cauza numeroaselor ploi din săptămânile trecute, dar și din cauza uraganelor din toamna lui 2020. Nimic surprinzător, doar vorbim de anul 2020. Deci ni s-a spus clar că dacă ai venit cu ideea de poză de Instagram perfectă, nu o vei avea nici dacă te scufunzi :))) Sincer? Mie mi-a plăcut mult mai mult așa. Văzusem niște poze cu o grămadă de lume la coadă să facă poze și venisem cu acest gând doar să fac o poză și să plec, dar când am ajuns acolo m-am bucurat că nu era atâta lume pe cât îmi imaginasem, mai ales în context COVID-19. Astfel am profitat la maxim de prima baie într-o cenote.
Biletul de intrare costă 130MXN (26RON) de persoană și include vesta și vizitarea a două cenote. Multă lume nu știe sau nu îi dă atenție, surorii sălbatice a lui Suytun: cenote Ka’Pe’. E o cenote neamenajată, dar are un farmec aparte.
Jesus ne-a recomandat să nu mergem la cenote San Lorenzo Oxman după cum am fi vrut noi pentru că această cenote, precum și cea din centrul orașului Valladolid, cenote Zaci, sunt aproape de conductele de canalizare și nu multă lume știe asta, dar se pare că apa celor două cenote nu e atât de curată pe cât credem. În schimb ne-a recomandat să mergem la cenote Xcanahaltun, o cenote mai puțin turistică, dar care zicea el că e îngrijită de o familie mayasa. Bineînțeles că trebuia și să plătim ceva în plus dacă schimbam planul. Am fost puțin reticenți la această poveste, crezând că are ceva înțelegere și vrea să ne prostească mai ales că citisem despre cenotele de lângă Valladolid și nu scrisese nimeni de Xcanahaltun. După ce ne-am consultat toți 6 am hotărât să mergem pe mâna lui Jesus și putem spune toți că nu am regretat alegerea. Când am zărit-o prima dată ne-a cucerit cu apele sale de culoarea smaraldului, iar interiorul peșterii era bogat în formațiuni și stalactite. Și aici prima platformă ce apare in multe poze era sub apă, însă cireașa de pe tort a fost că pentru cea mai mare perioadă din timp am fost singuri acolo. Era totodată puțin înfricoșător, dar și fantastic. Am închiriat și 2 bărci cu vâsle și ne-am bucurat de peisaj. A fost ceva de vis!
Intrarea în cenote Xcanahaltun a fost 125MXN (25,5RON) și am mai plătit câte 45MXN(9RON) de persoană pentru barcă, iar în loc de 200MXN cât era oferta lui inițială, i-am dat 250MXN(51RON) de persoană lui Jesus.
După câteva ore extraordinare ne-am reîntors în Valladolid și l-am explorat puțin la ceas de seară. Încă de la început, Valladolid mi-a furat inima, pentru că mi-a adus aminte de Trinidad și de Cuba. Inițial m-a cuprins tristețea, știind că acest concediu trebuia să fie combinat cu revederea Cubei, dar Valladolid mi-a astâmpărat dorul. Este cu adevărat un Pueblo Magico și emană din plin magia antică a locuitorilor mayași.
Pueblos magicos (CLICK pt. Info)
În 2001, secretarul mexican pentru turism (SECTUR) a creat o inițiativă numită „Pueblo Mágico / Oraș Magic”. Acest program urmărește să evidențieze orașele din întreaga țară care oferă o experiență unică și „magică – datorită frumuseții lor naturale, bogăției culturale, tradițiilor, folclorului, relevanței istorice, bucătăriei, artelor și meșteșugurilor și ospitalității”.
Noi am vizitat 4 astfel de orașe: Isla Mujeres, Tulum, Izamal și Valladolid.
La fel ca atâtea orașe coloniale spaniole, Valladolid este așezat pe o rețea clasică care radiază dintr-o piață centrală a orașului, în acest caz, Parque Francisco Canton Rosado. Fie că este zi sau noapte, întotdeauna se întâmplă ceva aici. Atmosfera plină de viață face din piață un loc excelent pentru a observa oamenii.
În trecut în mijlocul parcului se afla o piramidă mayașă, ce a fost demolată de spanioli, iar în locul ei se găsește Plaza de Armas (Piața Armelor), precum și minunată fântâna „La Mestiza” (Metisa), un omagiu adus femeilor din Yucatan, care s-au născut din fuziunea culturilor mayașe și spaniole.
Tot în parc vei găsi și faimoasele scaune tradiționale din Yucatan. Aceste scaune au denumiri variate: „Confidentes” (confidenții), „Tu y Yo” (tu și cu mine), „De los Enamorados” (pentru cei îndrăgostiți) și în termeni mai tehnici „Sillas Binarias” (scaune binare). Am profitat de prima întâlnire cu aceste scaune și am imortalizat momentul.
Confidentes (CLICK pt. Info)
O legendă populară locală spune povestea unui bărbat care avea o fiică pe care o adora și care era curtată de un tânăr din sat. Tatăl, gelos, le-a cerut ca o condiție a întâlnirilor lor să se aventureze doar până la băncile din parc. Aceștia au acceptat, dar tatăl și-a dat seama că banca tradițională din parc le-a oferit o mulțime de oportunități de a se apropia fizic unul de celălalt, așa că a decis să creeze „silla tu y yo”, care le-a permis să vorbească între ei și să se uite unul în ochii celuilalt, păstrând întotdeauna o distanță discretă.
Pe de altă parte se crede că forma și designul lor sunt inspirate din „butacas confidentes” (fotolii confidente) din perioada Renașterii franceze; simțul abundenței a dominat totul și regalitatea a folosit cele mai rafinate obiecte de design. Aceste fotolii erau un tip de mobilier interior conceput pentru conversații intime.
Impunătoarea biserică San Servacio se află pe partea de sud a pieței. Biserica originală din acest loc a fost demolată în 1705, iar construcția acesteia a început în anul următor. Pe fațada principală există o stemă sculptată pe piatră cu arabescuri, iar două turnuri se ridică, mărețe de o parte și de alta a intrării.
Am luat-o apoi spre sud-vest de parcul central și de piața principală pentru a ajunge la Iglesia y Convento de San Bernardino de Siena din secolul al XVI-lea (Biserica și mănăstirea San Bernardino). Cunoscută local ca Mănăstirea Sisal, Biserica și Mănăstirea San Bernardino sunt unele dintre cele mai frumoase clădiri coloniale din Valladolid. Aici are loc în fiecare weekend începând cu ora 21, un spectacol gratuit cu lumini și sunete, ce prezintă istoria orașului și importanța acestuia pentru peninsula Yucatan. Noi îl ratasem, dar am profitat de cât de frumos e totul luminat.
Seară am încheiat-o la Las Campanas, un restaurant turistic, deci cu prețuri mai mari. Restaurantul e frumos decorat și plin de lume, are și muzică live, în schimb servirea lasă de dorit, lucru care ne-a făcut să nu lăsăm prea mult bacșiș. O porție de cochinita pibil (porc marinat înfășurat în frunze de pătlagină, făcut pe grătar), o porție de pui la grătar cu salată și orez, o porție de cartofi prăjiți, două cuba libre, o sangria, o cola și desertul au fost 410MXN (82RON).
A doua zi la prima oră am plecat spre celebrul sit arheologic Chichen Itza, iar apoi la cenote Ik Kil (despre care am scris aici), iar la amiază ne-am reîntors în Valladolid. Aș fi vrut să ajung și la situl arheologic de la Ek Balam, dar vremea nu se arăta să țină cu noi.
După o ploaie zdravănă, am mers să mâncăm la El Bazar Municipal, care e de fapt o zonă de restaurante de tip cantină, în aer liber. Noi am ales să mâncăm de la Zaci-hual un platou de mâncăruri tradiționale din regiunea Yucatan și a fost super bun. Platoul și două coca cola au fost 140MXN (28RON).
Apoi am continuat să explorăm orașul. Unul dintre lucrurile care fac orașul Valladolid atât de frumos este faptul că e plin de clădiri coloniale colorate. Acestea oferă fundaluri excelente pentru fotografii așa că ne opream la fiecare pas ca să mai fotografiem ceva. Corespunzător titlului și statutului, moștenirea culturală a Valladolidului este cu adevărat încântătoare.
Mergând spre vest pe Calle 41, departe de piața principală, vei ajunge la intersecția cu Calzada de los Frailes, o stradă liniștită, cu clădiri frumoase. Unele adăpostesc magazine și restaurante de lux. Multe dintre fotografiile din Valladolid sunt realizate pe această stradă. Paleta de culori vibrante, ușile ornamentate și arhitectura colonială a clădirilor sunt principala atracție aici. Străduța fermecătoare Calzada de Los Frailes este probabil cea mai pitorească stradă pe care am văzut-o în Yucatan.
Iar la sfârșitul străzii am ajuns din nou la Mănăstirea San Bernardino.
Pe drum spre hotel ne-am oprit să bem ceva la Cafeina. Am încercat mezcalul, o băutură spirtoasă fabricată din planta de agave asemănătoare cu tequila (mezcalul mai e cunoscut ca vărul cu gust de fum al tequilei), am băut o margarita și trei beri la halbă, iar nota a fost 360MXN (73RON).
Seară ne-am încheiat-o în Parcul Francisco Canton cu niște marquesitas. Marquesitas sunt varianta mexicană a clătitelor, dar aluatul e puțin diferit, mai crocant. Ele sunt umplute cu orice dulce sau sărat, iar deasupra este presărată brânză Edam.
Valladolid este un loc unde te poți opri și savura farmecul mexican, un oraș colonial mai aerisit. De la rătăcirea pe străzile sale colorate, până la explorarea cenotelor din Valladolid și până la scufundarea în cultura și istoria mayasa, sunt atât de multe lucruri de făcut aici, încât îți va fi greu să alegi între ele. Valladolid este așadar o bijuterie ascunsă incredibil de bine în jungla Yucatanului din Mexic. Oprește-te măcar câteva zile aici și sigur nu vrei regreta! Eu îl consider cel mai frumos oraș văzut în Peninsula Yucatan.
