Isla Mujeres este o insulă extraordinar de frumoasă, situată chiar în largul coastei Cancunului, în Peninsula Yucatan din Mexic. Este o opțiune bună pentru o excursie de o zi într-un loc mai liniștit, departe de agitația din Cancun. Sau, dacă dorești să îți petreci întreaga vacanță undeva mai retras, s-ar putea să găsești că este o destinație ideală pentru așa ceva. Având doar 7km lungime și 650 de metri lățime, cu aproximativ 16.000 de rezidenți permanenți, insula este incredibil de mică.

În cele mai vechi timpuri, Isla Mujeres era un sanctuar pentru Ixchel, zeița maya a fertilității, atât Zeița Jaguar, cât și Zeița Lunii și soția Soarelui. Femeile mayașe obișnuiau să viziteze insula în pelerinaje pentru a o vizita și a onora pe Ixchel. O expediție spaniolă a sosit mai apoi pe insulă și a găsit multe figurine din lut înfățișând femei, cel mai probabil simboluri ale fertilității. Au numit insula după acele figuri: Isla Mujeres adică „Insula Femeilor”. În anii următori, insula a devenit un loc favorizat pentru pescari și un refugiu pentru pirați, dar abia după independența Mexicului insula a fost locuită permanent. Insula a început să fie frecventată de turiști în anii 1970, iar azi face parte din Orașele Magice (Pueblos Magicos) ale Mexicului.

Pueblos Magicos (CLICK pt. Info)

În 2001, secretarul mexican pentru turism (SECTUR) a creat o inițiativă numită „Pueblo Magico / Oraș Magic”. Acest program urmărește să evidențieze orașele din întreaga țară care oferă o experiență unică și „magică – datorită frumuseții lor naturale, bogăției culturale, tradițiilor, folclorului, relevanței istorice, bucătăriei, artelor și meșteșugurilor și ospitalității”.

Noi am vizitat 4 astfel de orașe: Isla Mujeres, Tulum, Izamal și Valladolid.

Prima zi în Mexic am început-o destul de târziu, iar după micul dejun luat la El Sazon de Acapulco, ne-am îndreptat spre stația ADO, iar de acolo spre Avenida Tulum. Lângă McDonald’s am găsit stația pentru colectivo și  am luat numărul R-10 cu destinația Puerto Juarez. Preț 10MXN (2RON) de persoană.

Am citit în mai multe locuri că poți ajunge mai ieftin în Isla Mujeres dacă pleci din Punta Sam cu feribotul pentru autovehicule. Trecerea durează însă mult mai mult. După mai multă documentare am găsit niște postări unde lumea zicea că nu se mai poate trece așa dacă ești doar pieton, sau că nu mai sunt multe plecări cu acel feribot și cum totul părea în ceață, am decis să mergem cu varianta sigură, îndreptându-ne spre Puerto Juarez. De acolo firma Ultramar se ocupă cu tranzitul pasagerilor pe Isla Mujeres. Aveau și o ofertă, iar noi am ales doar Isla Mujeres. Feribotul spre Isla Mujeres dus-întors a fost 300MXN (60RON) de persoană. Există și plecări din zona hotelieră a Cancunului, dar prețurile sunt mai mari. Vezi aici. Poți de asemenea opta pentru plecarea din Puerto Juarez și la întoarcere să vii în zona hotelieră.

Atmosfera pe feribot e tare faină, cu muzică, iar drumul durează ca.20 minute. Încă de când zărești prima dată Isla Mujeres ești cuprins de farmecul ei.

Odată ajunși pe insulă, toți pasagerii am trecut printr-o perdea dezinfectantă. Asta legat de pandemie. Mai multe am scris aici. Apoi am fost invadați de oferte pentru golf-carturi, principala formă de transport în jurul micii insule. Pregătește-te să dai între 300MXN(60RON) pentru o oră și 1500-2000MXN (300RON-400RON) pentru o zi de închiriere. În general există foarte puține autovehicule pe Isla Mujeres.

Noi am luat-o la pas spre Punta Sur, crezând că 7km nu sunt atât de mulți și cu gândul de a ne opri din loc în loc pe drum. Monumento Tiburon Ballena a fost prima oprire pe listă. Isla Mujeres este renumită în întreaga lume pentru rechinii-balenă care vin în lunile de vară pentru a se hrăni cu planctonul și ouăle de pește. Sezonul rechinului-balenă (cel mai mare pește din lume) este din iunie până în august. Este considerată o experiență de top în Isla Mujeres sau Isla Holbox în acea perioadă, dar pregătește-te să dai peste 100$ pentru această aventură. Fiind sfârșit de noiembrie, noi doar ne-am pozat cu monumentul rechinului-balenă.

De aici am plecat mai departe, dar după o vreme, din cauza soarelui și al căldurii (se preconiza că va ploua și așa a și fost până la urmă) am făcut cu mâna autobuzului și am mers cu el până la Punta Sur, capătul sudic al insulei. Preț 25MXN de persoană.

La Punta Sur vei găsi statuia zeiței Ixchel și o statuie cu o iguană. Templul lui Ixchel a fost construit în acest loc deoarece este cel mai înalt loc din Peninsula Yucatan, la aproximativ 30 de metri deasupra nivelului mări. Pe insulă vei găsi multe iguane și e considerată casa lor. De acolo și statuia cu iguana.

Vârful cel mai sudic al insulei este, de asemenea, cel mai estic punct din Mexic, locul unde se poate vedea primul răsărit din Mexic. Dacă reușești, vino aici la prima oră să te bucuri de răsărit.

Punta Sur te vrăjește cu stâncile sale sculptate de apele învolburate și cu vederi uluitoare la Marea Caraibilor, Cancun și golful Isla Mujeres. Noi am ajuns chiar înainte să se pornească și o ploaie zdravănă, așa că cerul cu norii săi au completat perfect peisajul.

De asemenea, există un parc cu 23 de piese de sculpturi realizate de artiști din întreaga lume. Locul poate fi explorat pe jos sau cu bicicleta. Preț 30MXN (6RON).

Am apucat să mâncăm niște churros (50MXN/10RON porția), o patiserie tradițională, și ne-am pornit în plimbare înapoi spre centrul insulei, când a început ploaia și ne-am întors din drum pentru a ne adăposti. Văzând că nu se liniștește vremea ne-am așezat la terasa Acantilado și ne-am comandat două cocktailuri fără să consultăm meniul. Restaurantul are o vedere frumoasă, dar pentru o margarita și o cuba libre am dat 300MXN (60RON). Pe de altă parte ele au fost super mari, iar barmanul nu s-a zgârcit la cantitatea de alcool din ele, dar au fost printre cele mai scumpe din vacanță.

După ce s-a oprit ploaia am luat-o din nou la pas să descoperim insula, admirând casele, cimitirul colorat dar și malul mării. Nu ai cum să ratezi Casa Caracol (Casa Scoică) cu arhitectură unică, iar dacă vrei te poți și caza aici.

Apoi am prins din nou autobuzul (20MXN/4RON de persoană) și ne-am dus până la extremitatea cealaltă a insulei: Punta Norte. Plaja spectaculoasă cu nisip alb numită Playa Norte este evaluată în mod constant ca una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Este echilibrul perfect între apă albastră de o culoare incredibilă, mărginită de palmieri, restaurante și alte facilități. Apa este calmă și se adâncește treptat, iar aici am făcut prima baie din Mexic. Nu degeaba acesta a fost primul punct pe care cuceritorii spanioli l-au atins, în 1517. Am plătit pentru 2 șezlonguri 350MXN (70RON).

Dar momentul ideal pentru a ajunge la Playa Norte este apusul soarelui, când acesta coboară în apele din Caraibe, iar totul se transformă într-o amintire de neuitat. Simți că aici ai vrea să rămâi.

În drumul spre feribot am hoinărit din nou pe străzi, printre magazine și tarabe cu suveniruri.

A fost o aglomerație destul de mare la feribot și am avut de așteptat peste o oră ca să ne urcăm în el și să ne întoarcem în Puerto Juarez. Până la urmă am ajuns după ora 19 în port și era deja întuneric, dar am luat tot colectivo-ul cu numărul R-10 până înapoi la stația ADO din downtown. Și acesta a fost foarte aglomerat. Preț 10MXN (2RON) de persoană. Când am ajuns la stația ADO, am mers să ne luăm bilete pentru ziua următoare spre orașul Valladolid. Biletul a fost 134MXN (27RON) de persoană cu firma Oriente.

Apoi am mers să mâncăm ceva la El Poblano, unde 2 tortas, 2 margarita, o cuba libre și o cola au fost 270MXN (54RON). Ca aperitiv am primit bineînțeles nachos.

Majoritatea oamenilor își planifică vacanța în jurul orașului Cancun și ajung în Isla Mujeres doar pentru o zi ca și noi, dar insula este cu adevărat o destinație în sine pentru o vacanță relaxantă, un loc idilic unde timpul trece încet și vacanța ta din vis devine realitate.