Andaluzia (sau Andalucia), regiunea din partea de sud a Spaniei, este acum una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa, datorită plajelor sale, peisajelor frumoase, spectaculoaselor lanțuri muntoase, monumentelor fabuloase, oameni spirituali care își trăiesc pe deplin viața și sunt bine cunoscuți pentru exuberanța, căldura și ospitalitatea lor. Dar Andaluzia este mai mult decât soare, mare și nisip, fiind de asemenea regiunea festivalurilor, a coridelor și casa muzicii flamenco.
Pe lângă acestea, probabil, trăsătura unică a acestei regiuni încântătoare sunt rămășițele trecutului său maur. Maurii erau un amestec de berberi și arabi care au trecut în Spania din Africa de Nord prin strâmtoarea Gibraltar și au ocupat peninsula – pe care au numit-o Al Andalus – pentru mai mult de șapte secole, datând din 710. În numai patru ani au cucerit aproape întreaga țară, deși s-au retras în sudul peninsulei, unde au înființat, în orașele Cordoba, Sevilla și Granada, una dintre cele mai sofisticate civilizații ale Evului Mediu. Fiecare dintre aceste capitale din Andaluzia se mândrește cu rămășițele spectaculoase ale monumentelor lor.
Aventura prin Andaluzia trebuie să înceapă cu faimoasele pueblos blancos cu alei înguste pavate, care adesea duc la o casă tradițională pictată în alb strălucitor, o fântână frumos lucrată, o biserică barocă sau un bar frecventat de localnici, oferindu-vă o privire a vieții de zi cu zi din Andaluzia.
Explorarea continuă cu orașele Sevilla, Cordoba și Granada ca triunghiul fundamental de interes și identitate. Toate imaginile romantice ale Andaluziei și ale Spaniei, în general, izvorăsc din Sevilla: cel de-al patrulea oraș ca mărime din Spania este un clișeu de matadori, flamenco, baruri de tapas, țigani și chitariști, dar înseamnă mult mai mult decât aceste comorile urbane.
Numai o clădire este un motiv suficient pentru a pune Cordoba pe itinerariu: Mezquita. Una dintre cele mai mari clădiri islamice din lume, Mezquita este un simbol al culturii lumești și sofisticate care a înflorit aici mai mult de un mileniu în urmă, când Cordoba era capitala Spaniei islamice și unul dintre cele mai mari și mai culturale orașe din Europa de Vest.
Țigani, flamenco, cai și tauri, Andaluzia este autentică și reprezintă povestea și cântecul Spaniei. Există atâta farmec și moștenire în această regiune, de la satele sale albe, până la orașele spectaculoase, scăldate în influențe maure. Aceasta este Andaluzia, unde viața înseamnă simplitate, pace și ospitalitate.
Noi am petrecut o săptămâna minunată în Analuzia în februarie, încercând să fugim de frigul de la noi din țară.
Itinerariul nostru a arătat în felul următor:
Plecare din Cluj spre Malaga via Dortmund
Ziua 1: Malaga
Ziua 2: Două Pueblos Blancos: Ronda și Setenil las Bodegas
Ziua 2: O după masă în Gibraltar
Zilele 3-4: Sevilla
Zilele 4-5: Cordoba
Zilele 6-7: Granada
Ziua 7: Nerja
Plecare din Malaga spre Cluj via Milan Bergamo
Accesează fiecare zi pentru a descoperi ce am făcut acolo.