Pentru mulți dintre cei care s-au perindat pe aici de-a lungul timpului, Ronda evocă imaginea adevăratei Andaluzii, cu tot ce are ea mai sălbatic și mai frumos. Unul dintre cele mai vechi orașe din Spania, Ronda este cunoscut pentru poziția și vederile sale spectaculoase, fiind cel mai renumit pueblo blanco. Orașul este construit pe un platou stâncos prin care râul Guadalevin a sculptat defileul adânc El Tajo, ce împarte astfel orașul în două: vechiul oraș maur, La Ciudad, cu frumoasele străzi pietruite și noul oraș, El Mercadillo, ce corespunde mai bine cerințelor contemporane, apărut după Recucerirea Spaniei de către creștini.
În Ronda noi am fost cazați la Apartamentos Ronda Luz, iar traseul parcurs pentru vizitarea orașului a arătat în felul următor:
Plaza del Socorro a jucat un rol important în istoria politică a Andaluziei, în trecut fiind piața în care oamenii din Andaluzia s-au răsculat și au încercat să lupte pentru autonomia lor. În mijlocul pieței există o fântână considerată simbolul Andaluziei și îl reprezintă pe Hercule, stâlpii lui Hercule și doi lei. Steagul și simbolul Andaluziei au fost dezvelite aici în Plaza del Socorro de către Blas Infante, considerat tatăl Andaluziei. De asemenea, tot în această piață, Blas Infante a rostit un discurs celebru de la balconul său. Douăzeci de ani mai târziu, când Franco a capturat orașul, a ordonat și uciderea lui. Astfel astăzi statuia reprezintă în continuare simbolul Andaluziei în onoarea lui Blas Infante și multe orașe din Andaluzia au o piață sau un bulevard ce îi poartă numele.
Ronda se presupune a fi locul de unde au luat naștere luptele moderne cu taurii și orașul natal a celei mai mari dinastii ale sale. Aici, în secolul al XVIII-lea, Francisco Romero, tatăl luptelor moderne cu taurii, a confruntat taurul pe jos pentru prima dată, până atunci luptele având loc doar călare pe cal. Arena din Plaza de Toros, Real Maestranza de Caballeria de Ronda, în forma actuală este una dintre cele mai vechi arene de coridă din Spania unde au loc și astăzi spectacole, cel mai faimos fiind Feria Goyesca care are loc în septembrie. Spectacolul a fost numit astfel după faimosul pictor Francisco Goya a cărui tauromaquias (schițe de lupte cu tauri) au fost inspirate de talentul și arta lui Romero.
În interior, în Museo Taurino, sunt expuse hainele toreadorilor și cape cusute cu mărgele, paiete și șnururi, alături de fotografii istorice ale unor matadori și fotografii din timpul luptelor.
Orar vizitare: ianuarie – februarie si noiembrie – decembrie 10AM – 18 PM
martie – octombrie 10AM – 19 PM
aprilie – septembrie 10AM – 20 PM
Taxa intrare: 7€
Inițial numită Alameda de San Carlos, aceasta este grădina din față pentru un oraș în care nimeni nu are o grădină frontală. Aici vă puteți relaxa în aceste grădini umbrite, fiind unul dintre cele mai frumoase locuri din Ronda. La capătul grădinilor, un balcon iese din stâncă, oferind cel mai faimos punct de vedere, sau mirador, din Ronda a văii de dedesubt. Este aproape obligatoriu ca vizitatorii să stea, să fotografieze și să privească în jos în defileul care te lasă fără cuvinte.
Finalizat în cele din urmă în 1793 după patruzeci de ani de construcție, înfricoșătorul, dar frumosul, Puente Nuevo (Podul Nou) este cea mai faimoasă atracție din Ronda și oferă priveliști încântătoare asupra orașului și a canionului El Tajo. Podul conectează El Mercadillo (piața), cea mai nouă parte a orașului, cu La Ciudad (orașul), cartierul vechi maur.
Traversează Puente Nuevo pentru a intra în vechiul oraș maur, cu străduțe întortocheate și case albe, cu balcoane tipic spaniole.
Pont: Dupa ce îl traversezi, poți coborî să îl vezi în toată splendoarea și să îl admiri de jos, urmând drumul pietruit ce pornește de la Plaza Maria Auxiliodora în partea veche a orașului.
Cel mai înalt dintre cele trei poduri din Ronda, Puente Nuevo are o înălțime de 120m deasupra canionului și este una dintre cele mai fotografiate construcții din Spania.
5. Palacio de Mondragon
Palatul Mondragon a fost construit în 1314, în epoca de aur a orașului Ronda, ca reşedinţă a marelui rege maur Abomelik (Abb el Malik / Abomelic), fiul regelui Marocului. Palatul este destul de mic, dar cu multiple detalii arhitecturale în stil Mudejar care amintesc de o epocă strălucitoare. Regele Fernando şi regina Isabela au locuit aici în 1485, iar în secolul al XVIII-lea i-a fost refăcută fațada. Astăzi la etajul superior se află muzeul orașului și o expoziție cu obiecte arheologice. Stilul maur este bine conservat, se poate observa în magnificul tavan în stil Mudejar, în mozaicul policrom original și în curtea interioară cu balcoane, o curte mudejară din lemn, marmură, și ceramică, despărțită de grădinile încântătoare printr-o arcadă în formă de potcoavă. Grădinile palatului sunt o miniatură a celor din Generalife din Granada (Alhambra) și sunt situate pe marginea stâncilor orașului, oferind o panoramă superbă asupra defileului El Tajo.
Orar vizitare: toamna – iarna; luni-vineri 10AM – 18 PM
primavara – vara; luni-vineri 10AM – 19 PM
Taxa intrare: 3€
Piața Duquesa de Parcent, situată în vechea medină musulmană, este una dintre cele mai pitorești piețe, un complex armonios între grădinile sale frumoase și clădirile impozante pline de istorie. Piața este dominată de Biserica Santa Maria la Mayor, construită pe locul unei moschei, biserică care a durat peste 200 de ani pentru a fi construită și este un amestec de stiluri gotice și renascentiste. Turnul său distinctiv și fațada ei fac ca biserica să semene mai degrabă cu o primărie decât cu o biserică.
Orar vizitare: toamna – iarna; luni-vineri 10AM – 18 PM
primavara – vara; luni-vineri 10AM – 19 PM
Taxa intrare: 3€
Pont: Urcați în turn pentru a avea o panoramă superbă asupra orașului.
Colecția de clădiri impresionante ale pieței se completează cu Primăria orașului Ronda, o clădire neobișnuit de lungă și cu multe arcade. Acest edificiu frumos a fost inițial construită ca închisoare militară, dar mai târziu convertită, cu unele detalii arhitecturale importate din alte clădiri din orașul vechi, în primărie. Astăzi adăpostește și o secție de poliție.
Constuită în secolul al XVIII-lea la baza canionului El Tajo când maurii nu mai erau în Ronda, Casa del Rey Moro a fost considerată mult timp ca fiind locuința regelui maur Abomelik, dar dovezi recente arată că el nu a trăit acolo. Grădina palatului este și ea construită târziu în secolul al XX-lea fiind împărțită în trei terase. Ele înconjoară casa și îi dau o senzație tipic andaluză, cu bănci cu gresie, o fântână / iaz și pardoseli cu gresie.
Singura dovadă a trecerii maurilor prin acest loc, reprezintă Mina de Apă (La Mina) construită în secolul al XIV-lea, când Ronda era pe linia frontului în lupta dintre maurii din Granada și creștinii din Sevilla și era frecvent asediată. Legenda spune că regele Abomelik a ordonat cioplirea a 231 de scări în pereții de piatră pentru a permite aducerea apei din râul Guadelevin, aceasta fiind apoi timp de mai multe secole singura alimentare cu apă a orașului.
Casa del Rey Moro a fost, din fericire, deschisă publicului după ce a fost închisă timp de mai bine de treizeci de ani. Grădinile și principala sa atracție, Mina, au fost parțial restaurate. Din păcate, palatul frumos amenajat pentru Ducesa de Parcent în jurul anului 1910, este încă închis.
Orar vizitare: luni – duminica 10AM – 20:30 PM
Taxa intrare: 5€
Probabil că fiecare vizitator din Ronda trece pe sub această arcadă pe drumul din La Ciudad. În secolul al XVIII-lea până la finalizarea lui Puente Nuevo, arcul a fost intrarea principală în vechiul cartier și a fost construit în grabă după prăbușirea vechii porți arabe. Acest monument emblematic are o arcadă dublă care este construită din blocuri de piatră cioplită și este decorat cu stema familiei regale Bourbon pe blocurile orientate spre exterior.
De aici aveți o panoramă asupra vechiului cartier maur unde se văd urmele vechii tăbăcării, a băii arabe și cele două poduri Puente Romano și Puente Viejo.
Sunt trei poduri în Ronda, care trec peste El Tajo pentru a uni partea veche și partea nouă a orașului: Puente Nuevo (“Podul Nou”), Puente Romano (“Podul roman”, numit și Puente San Miguel) și Puente Viejo (“Podul vechi”, numit și Puente Arabe, “Podul arab”). Puente Viejo este cel mai vechi și cel mai mic dintre cele trei poduri care se întinde deasupra canionului El Tajo, iar în prezent este destinat doar traficului pietonal.
Toate aceste locuri creează un farmec aparte şi transformă Ronda într-o destinaţie turistică de vis.
Vă invităm să vizionați rezumatul celei de-a 5 zi din Maroc în următorul filmuleț: