Când să mergi în Mexic?

Când îți planifici călătoria în Mexic, ar trebui să iei în considerare vremea și anotimpurile, astfel încât să poți lua decizii în cunoștiință de cauză unde să mergi și ce să împachetezi. Mulți oameni presupun automat că vremea din Mexic este întotdeauna caldă sau chiar toridă, dar nu este adevărat. Mexicul este o țară mare și vremea să poate varia foarte mult de la o destinație la alta. Vremea în Mexic este determinată nu numai de latitudine, ci și de altitudine. Mexicul are păduri tropicale, deșerturi uscate, văi fertile și munți acoperiți de zăpadă. Deoarece terenul din Mexic este extrem de variat, la fel este și vremea. Pe coastă, clima este în general calmă pe tot parcursul anului, dar unele luni sunt ploioase și altele uscate, iar Mexico City poate avea zile destul de reci și nopți de-a dreptul friguroase.

Vremea în Peninsula Yucatan

În general, sezonul uscat al Mexicului se desfășoară din noiembrie până în aprilie, iar sezonul ploios se întinde din mai până în octombrie. Nu este o problemă dacă stai aproape de plaje, dar pentru cei care se îndreaptă către Chichen Itza, Uxmal sau alte locuri din interiorul peninsulei, temperaturile și umiditatea din interior pot fi de-a dreptul sufocante din mai până în iulie. Mai târziu în sezonul ploios, frecvența furtunilor tropicale și a uraganelor crește; astfel de furtuni, bineînțeles, îți pot pune probleme în vacanță. Însă pot scădea temperaturile, și astfel te vei bucura mai mult de plimbări.

Dacă îți dorești vreme decentă și mai puțini turiști, aprilie, mai și noiembrie sunt alegerile bune luni.

Cum ajungi în Mexic?

Din România nu există deocamdată o variantă directă spre Mexic, în schimb vei găsi multe variante cu o escală cu plecări din Cluj și București, în principal, dar dacă nu te limitezi la plecările din România, vei găsi tot timpul multe oferte bune din Budapesta, Viena, Milano, Paris, Frankfurt sau Manchester. Majoritatea turiștilor aleg să zboare spre aeroportul din Cancun.*

Pentru varianta aleasă de noi: București-Frankfurt-Cancun cu Lufthansa am plătit 560euro de persoană dus-întors fără bagaj de cală și 660euro de persoană dus-întors cu bagaj de cală. Poţi căuta aici o variantă de zbor.

VIZA

Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a întră în Mexic. Perioada de ședere admisă este de de maxim 180 de zile într-un interval de 1 an, fără obligativitatea obținerii în prealabil a unei vize pentru intrarea în această țară. Depășirea perioadei de 180 de zile poate duce la aplicarea unei amenzi, reținerea și expulzarea de pe teritoriul național. Pașaportul trebuie să aibă valabilitate pentru cel puțin 6 luni de la momentul ieșirii de pe teritoriul mexican. La sosirea la punctul de trecere a frontierei este necesară prezentarea documentelor care demonstrează scopul vizitei (biletul de avion dus-întors, dovada rezervărilor de cazare și a celorlalte servicii turistice contractate etc) și faptul că dețineți mijloacele financiare necesare întreținerii pe perioada șederii (bani în efectiv, extras de cont bancar, etc.).

Trebuie completat un formular cu datele tale (nume, prenume, număr pașaport, motivul vizitei, adresa la care stai în Mexic) formular ce îl primești pe avion, dar îl găsești și pe MAE. Cu acest formular cu pașaportul și cu cazările te prezinți la ghișeul vameșului unde vei avea un scurt interviu.

Ofițerul de migrație mexican va înmâna cetățeanului străin partea detașabilă a formularului respectiv, aceasta trebuind să fie prezentată în mod obligatoriu la părăsirea Mexicului. Pierderea sau furtul respectivului document trebuie notificate poliției mexicane. Pe baza acestei notificări, va trebui solicitat un duplicat al formularului de la cel mai apropiat birou al Institutului Național de Migrație, acest lucru implicând achitarea unei amenzi contravenționale de aprox. 1.200 pesos (cca. 65 USD)

Sfat: să ai un pix la tine.

La vamă în Mexic

Iată cum a decurs intrarea în Mexic prin Cancun pentru noi:

Înainte să ajungem la rând stăteau câțiva vameși ce verificau să ai pașaport, formularul de pe MAE (se dă și pe avion de completat) și cazări. Apoi ei îți spun la ce rând să te așezi. Majoritatea românilor au fost trimiși la nr 1 împreună cu rușii. Nemții în mare parte au fost trimiși la celelalte ghișee. Rândul acela bineînțeles că s-a mișcat mult mai repede. Aici la nr 1 am fost puricati la sânge. În rând a intrat și o vameșă, ce a făcut poze la fiecare pașaport. Cred că până ajungeai la rând te verificau în sistem că altfel nu înțeleg de ce îți face poză la acte.

Noi am fost printre ultimii ajunși la ghișeu și am putut vedea cum s-au desfășurat lucrurile pentru toți. A fost un grup de români care erau la 50+ ce a trecut destul de repede. Cred că aveau și numai o cazare. Cei ce erau mai tineri și ca noi 30+ au fost ținuți mult. La unii am putut vedea cum iau foile și merg cu ele într-o cameră și au vorbit la telefon. Cred că au sunat la cazări. Au băgat în camere niște oameni ce păreau dubioși și pentru noi. În rest eu cred că a trecut toată lumea.

Pe noi ne-a întrebat vameșul de biletul dus-întors, câte zile stăm și unde. Aveam 7 cazări și le-a verificat pe fiecare în parte. Am plecat cu toate printate de acasă. Vameșul nostru s-a mișcat foarte încet în timp ce le verifica la fiecare datele, iar apoi ne-a întrebat de ce avem atâtea cazări. I-am explicat frumos că vrem să mergem să vizităm mai multe locuri din peninsulă. După ce a terminat cu cazările, ne-a întrebat unde lucrăm și dacă avem ceva legitimație să dovedim. Nu aveam la noi așa că ne-a întrebat dacă avem niște carduri de credit să dovedim cine suntem, de parcă nu se vedea în pașaport. Bineînțeles că ne-a întrebat apoi câți bani avem pe ele. Noi am zis doar o sumă și nu a trebuit să dovedim. Ne-a crezut pe cuvânt. Apoi în sfârșit s-a hotărât să ștampileze formularele. O parte din formular îl primești înapoi și e foarte important să îl ai la ieșirea din țară. Și asta ne-a spus clar.

Când am terminat am văzut că eram ultimii. La celelalte ghișee nu mai era nimeni la rând. După ridicarea bagajelor, mai era un punct de verificare, unde se scanau. Acolo totul a fost scurt și la obiect. Mie mi s-a părut că am stat în jur de 20 minute la ghișeu.

Până la urmă contează că am intrat. Atât doar că trebuie să fii calm, să ai toate actele și să răspunzi frumos la tot ce te întreabă. Unii trec mai ușor, alții mai greu. De ce? Pentru că suntem dintre națiile ce folosesc granița Mexicului cu SUA pentru a trece ilegal acolo.

La plecarea din Mexic a trebuit să avem neapărat biletele printate (nu ne-au acceptat să trecem cu ele doar în format electronic) și a trebuit să completăm un formular online. Vezi aici.

*La momentul poveștii, noiembrie-decembrie 2020, nu se putea intra prin Mexico City.

De luat în considerare e că autoritățile mexicane hotărăsc din când în când să respingă un număr de români. Motivele sunt multiple, de la suspiciune că treci granița ilegal în SUA, până la faptul că numele tău seamănă cu cel al unor interlopi/infractori. Da, din păcate suntem în top la capitolul infractori în Mexic și ne au în vizor. La sfârșit de ianuarie – început de februarie am asistat toți la un scandal fără precedent la granița cu Mexicul când mulți români nu au fost lăsăți sa intre în țară, chiar dacă mergeau în scop turistic. Se pare că de vină a fost o alertă de securitate ce viza niște infractori, iar alți oameni nevinovați au fost prinși la mijloc. Să sperăm că aceste zile negre sunt lăsate în urmă și că de acum încolo nu vor mai fi probleme.

Citește întotdeauna si site-ul MAE.

Asigurarea medicală

Noi am avut o asigurare medicală de la Mondial și acoperea și îmbolnăvirea cu COVID-19. Am făcut varianta premium, pentru că acoperea să te aducă acasă în caz că se întâmplă să se anuleze zborurile. A costat 183RON de persoană.

Cum ajungi de la aeroportul din Cancun în oraș?

Aeroportul în Cancun este situat la 12km de orașul Cancun. Astfel că există mai multe variante de a ajunge în oraș:

  1. Linia de autobuze ADO oferă acum transport cu autobuzul de clasa I de la aeroport la stația de autobuz din Cancun situată în centrul orașului Cancun. Îți poți cumpăra bilet direct din aeroport. Înainte de ieșirea din aeroport, pe dreapta există un ghișeu roșu pe care scrie ADO. Un bilet costă 94MXN (19RON).
  2. Taxiul de la stația de autobuz Cancun la aeroport costă 50-60USD, iar călătoria cu mașina durează aproximativ o jumătate de oră. Sigur că ești în vacanță și îți dorești să ajungi la hotel cât mai curând posibil, dar poți economisi o mulțime de bani planificând din timp, poți avea totul pregătit și nu trebuie să risipești bani.
  3. Poți lua un serviciu de transfer cu autobuzul care te va lăsa la orice hotel. Aceasta e o variantă mai bună decât taxiul pentru că te va lăsa tot la hotelul tău, iar prețurile sunt mai accesibile. Prețurile pentru serviciul de transfer privat sunt după cum urmează: 35 USD într-o direcție de la Aeroportul Cancun la Zona Hoteliera pentru până la 3 persoane; 40 USD într-o direcție de la Aeroportul Cancun la Zona Hoteliera pentru până la 7 persoane; 50 USD într-o direcție de la Aeroportul Cancun la Zona Hoteliera pentru până la 9 persoane. Poți economisi bani dacă rezervi o călătorie dus-întors!

Călătoria prin Mexic

Există multe moduri diferite de a călători din punctul A în punctul B în Mexic.

Iată o listă a diferitelor forme de transport:

Autobuzul

Dacă călătoresti în Mexic cu un buget redus, autobuzele sunt cea mai eficientă formă de transport pe distanțe lungi. Nebunia legendară a șoferilor mexicani de autobuz este în mare parte o problemă din trecut. În ultimii ani, guvernul a încercat să îmbunătățească evidența siguranței prin verificări mecanice periodice și, de asemenea, prin teste aleatoare de alcool și droguri asupra șoferilor.

În principiu, există cam trei clase de autobuze, prima (ADO), a doua (ORIENTE), și a treia (MAYAB) deși pe rutele importante, pe distanțe lungi, există adesea puține diferențe între ele. Vehiculele de clasa întâi au scaune rezervate, videoclipuri și aer condiționat, deși un număr tot mai mare de linii de clasa a doua au aceleași conforturi mai nou. Principalele diferențe vor fi în numărul de stații – autobuzele de clasa a doua și a treia se opresc în mai multe locuri și, în consecință, durează mai mult călătoria, iar tariful este cu aproximativ 10% mai mare pentru serviciile de primă clasă (uneori chiar mai mult).

Programele de autobuz pot fi găsite on-line pe site-ul ADO. În vreme de pandemie multe orare au fost modificate așa că cel mai bine întrebați la ghișeu în autogări. Site-ul este disponibil doar în limba spaniolă și puteți cumpăra bilete online numai dacă sunteți rezident mexican. Singura modalitate de a cumpăra bilete de autobuz ADO este în persoană la un terminal. Eu îți recomand să cumperi tot timpul cu o zi – două înainte biletul de la ghișeele din autogări, pentru că mai ales în sezonul turistic riști să nu mai găsești bilete disponibile. Mai poți încerca și pe Busbud sau ClickBus.

Important: cam peste tot trebuie sa plătești cash. Doar călătoriile luate cu ADO (clasa I) am putut să le plătim cu cardul.

Cancun, Playa del Carmen, Merida, Chetumal și Campeche au toate stații importante de autobuz cunoscute sub numele Central de Autobuses. În locuri mai mici, poți găsi terminale separate de clasa I și a doua sau individuale pentru fiecare companie. În aproape fiecare stație de autobuz, există o formă de depozitare a bagajelor, cunoscută de obicei sub numele de guarderia, consigna sau pur și simplu echipaje. Noi am profitat de acest lucru și ne-am depozitat bagajele în stația din Cancun. Pentru 2 bagaje, timp de 2 ore, am plătit 72MXN (14,5RON).

Taxiuri normale/private

Taxiurile private te vor duce oriunde îți dorești să mergi. Aceasta nu este o opțiune ieftină, dar de multe ori este singura modalitate rezonabilă de a ajunge undeva, mai ales dacă ai un program strict. Poți rezerva taxiuri online sau prin intermediul hotelului unde stai. Poți încerca, de asemenea, să negociezi cu taxiurile pe stradă. Tariful pe km e în jur de 12MXN, pornirea fiind cam 35MXN.

În general, șoferii de taxi din Mexic nu au ceasuri, așa că întreba prețul înainte de a intra. Va fi puțin mai scump să iei un taxi din stațiile de autobuz sau din zonele turistice. Vei vedea taxiurile că te claxonează în timp ce umbli pe stradă. Este modul lor de a întreba dacă ai nevoie de o cursă.

Colectivo / maxitaxi

Dacă ai un buget restrâns, îți recomand să folosești un colectivo pentru a te deplasa. Aceste microbuze / maxitaxi fac legătura între diferite orașe. E o călătorie sigură, cu alți călători; când urci ii spui șoferului unde dorești să cobori și plătești după ce ajungi la destinație. Prețul variază în funcție de distanță.

Există, de asemenea, linia de mini-autobuze (colectivo), care circulă în sus și în jos pe Riviera Maya de la Cancun la Tulum. Acesta este pur și simplu cel mai ieftin mod de a te deplasa pe Riviera. Ceea ce trebuie să faci este să ieși pe autostradă/stradă indiferent în ce stațiune te afli și să stai pe marginea ei într-un loc vizibil și sigur. Ori de câte ori vezi că o dubă se apropie fă-i semn cu mâna să oprească. De obicei, șoferul îți dă flash-uri cu luminile ca semnal pentru a te întreba dacă ai nevoie să te ducă sau claxonează. Așa că nu fi surprins dacă vezi mașini pe stradă ce te claxonează sau îți dau flash-uri. E ceva obișnuit în Mexic. Modul în care funcționează este să-i spui șoferului unde vrei să cobori, totuși, nu te aștepta să-și amintească mereu. Ai grijă la oprire, deoarece poate trebuie îi atragi atenția să oprească când ajungi acolo. În general, șoferii nu vorbesc engleza. De obicei plătești șoferul la ieșirea din colectivo, dar poți plăti și înainte.

Închirierea unei mașini

Închirierea unui autoturism este destul de accesibilă și ușor de organizat. Poți rezerva prin internet, telefon sau personal, și poți ridica mașina direct de la serviciile de închiriere ce au birourile în oraș, aeroporturi și multe dintre marile hoteluri. Citește atent contractul de închiriere. O firmă de închirieri mașini cu prețuri bune este Mex Rent a Car.

Pemex este numele companiei petroliere de stat și au prețuri bune la carburanți (17,99MXN/l aprox 3,59RON/l în decembrie 2020). Ai grijă la escrocherii atunci când închiriezi o mașină în Peninsula Yucatan! O înșelătorie obișnuită se întâmplă la benzinării. Spune întotdeauna cantitatea de pesos pe care dorești să o plătești și nu spune niciodată că dorești full! În caz contrar te poți trezi că ti se cere să plătești o sumă prea mare și nu vei avea încotro. Poți găsi aici mai multe variante de țepe ce le poți întâlni.

Noi am închiriat mașina o singură zi, atunci când am mers la situl arheologic de la Uxmal și la hacienda Yaxcopoil. Mașina am negociat-o la recepție la Hotel Jose Maria din Merida și ne-a costat 550MXN. Am lăsat un depozit de 10% cash ce l-am primit înapoi când am adus mașina. Benzină am pus de 370MXN. Parcarea la Uxmal a fost 80MXN. Am fost 4 persoane, deci costul pentru o persoană pentru o zi ar fi 250MXN (50RON).

Poți găsi multe centre de închiriat mașini în orașele mari, la prețuri mai bune decât online sau decât în aeroport. Ai grijă doar la condițiile de închiriere.

Închiriere de scutere și biciclete

Există și alte modalități de a te deplasa în Peninsula Yucatan, în afară de închirierea unei mașini. Nu este la fel de obișnuit că în Asia, dar poți închiria un scuter pentru a călători între diferite locații. Tarifele zilnice pentru scutere sunt mai mari decât pentru mașini și așteaptă-te să plătesti 25 USD pe zi sau 5 USD pe oră. Bicicletele costă în principal între 5 și 10 USD pe zi. Isla Holbox, Tulum, Puerto Morelos și Valladolid sunt locuri populare de închiriat o bicicletă.

Ferry / Feribot

Între continent și diferite insule vei putea să mergi cu feribotul.

Călătoria dus-întors spre Isla Mujeres e 300MXN (60RON), pe când spre Holbox e 400MXN (80RON). Găsești aici și aici informații.

Golf-cart, mototaxi

Tot pe insule vei putea să închiriezi golf-carturi pentru a te deplasa în voie. Pregătește-te să dai între 300MXN(60RON) pentru o oră și 1500-2000MXN(300RON-400RON) pentru o zi de închiriere.

Cu mototaxi am mers doar în orașul Chiquila și a costat 30MXN (6RON) de persoană călătoria.

Plimbarea cu caleașcă trasă de cai

Dacă vrei să vizitezi unele orașe într-o manieră mai romantică, poți să faci o plimbare cu caleașca trasă de cai. În Merida sau Izamal o plimbare ajunge la 250-300MXN (50-60RON) pentru o jumătate de oră.

Vezi mai jos o lista cu cât am cheltuit noi pe transport:

Autobuz ADO de la aeroport până în downtown Cancun – 94MXN / persoană

Taxi colectiv ruta downtown Cancun până la portul Juarez – 10 MXN / persoană

Ferry Isla Muejeres dus-întors – 300 MXN / persoană

Autobuz Punta Sur / Punta Norte (deplasare pe Isla Mujeres) – 25 MXN + 20 MXN / persoană

Autobuz Oriente ruta Cancun – Valladolid – 134MXN / persoană

Excursie cenote Valladolid cu taxi – 250MXN / persoană

Autobuz Oriente ruta Chichen Itza – Valladolid dus-întors – 74MXN / persoană

Taxi normal ruta Chichen Itza – cenote Ik Kil dus-întors – 160MXN (80MXN / persoană)

Autobuz ADO ruta Valladolid – Merida  192MXN / persoană

Taxi colectiv ruta Merida – Izamal dus-întors – 62 MXN / persoană

Taxi din centrul Meridei până la Monumento de la Patria – 40MXN (20MXN / persoană)

Taxi colectivo ruta Monumento de la Patria până în centrul Meridei – 8MXN / persoană

Taxi de la Hotel Jose Maria până la Monumento de la Patria și apoi la autogara ADO – 170MXN (85MXN / persoană)

Autobuz ADO ruta Merida – Tulum – 422MXN / persoană

Taxi colectivo ruta Tulum downtown – Tulum Ruine dus-întors – 40MXN / persoană

Taxi colectivo ruta Tulum downtown – Cenote Zacil-Ha – 20MXN / persoană

Taxi normal ruta Cenote Zacil-Ha – Gran Cenote – 100MXN (50MXN de persoană)
Notă: Atenție! Noi am luat țeapă pentru că am oprit taxiul și nu am negociat. Doar 4km sunt între cele două cenote, deci nu ar trebui să coste atâta.

Taxi normal ruta Gran Cenote – Zona Hotelieră Tulum – 300MXN (150MXN de persoană)

Taxi normal ruta Zona Hotelieră Tulum – Tulum downtown – 100MXN (am negociat și am fost 4 persoane. Preț de persoană 50MXN)

Autobuz Mayab ruta Tulum – Playa del Carmen  94MXN / persoană

Taxi colectivo ruta Playa del Carmen – Akumal – 40MXN / persoană

Autobuz Mayab ruta Akumal – Playa del Carmen – 38MXN / persoană

Taxi colectivo prin Playa del Carmen – 7MXN / persoană

Autobuz ADO&Mayab ruta Playa del Carmen – Chiquila – 285MXN / persoană

Ferry Chiquila – Holbox dus-întors – 400MXN / persoană

Mototaxi Chiquila de la autobuz la ferry dus-întors – 60MXN / persoană

Taxi golf-cart ruta Hotel Mittoz – Playa Mosquito 100MXN (50MXN / persoană). Ne-am întors pe jos.

Taxi golf-cart ruta Hotel Mittoz – Playa Coco 200MXN (100MXN / persoană). Ne-am întors pe jos.

Autobuz ADO ruta Chiquila – Cancun – 286MXN / persoană

Autobuz ruta downtown Cancun până la zona hotelieră – 12MXN / persoană
Acest autobuz circulă în zona hotelieră acoperind toată fâșia și orice călătorie te costă 12MXN. E o variantă foarte bună decât să dai bani pe taxi. Noi l-am folosit și ca să mergem la plajă, iar când ne-am întors în downtown tot cu el am mers. Deci 4 călătorii 48MXN / persoană.

Taxi normal zona hotelieră Cancun până la hotel Villa du Golf – 150MXN (75MXN de persoană).
Notă: Atenție! Noi am luat țeapă pentru că nu am coborât din autobuz când trebuia, ci cu 1,7km mai încolo. Eram cu bagajele așa că ne-am asumat greșeala.

Autobuz ADO din downtown Cancun până la aeroport – 94MXN / persoană

Total transport: 3663 MXN / persoană ~ 150 euro / persoană

Internet în Mexic

Cartelă cu internet 9,5 euro SIM și 8,3 euro încărcarea (Am încărcat de mai multe ori. Din păcâte nu ne-am înțeles exact cu vanzatoarea și în loc să ne încarce internet, ne-a pus credit și de cate ori foloseam internetul, ne trezeam că se termină. Dar, teoretic cu 15 euro te descurci). Telcel e compania cu cea mai bună acoperire, dar nu te aștepta la internet ca acasă. Poți cumpăra cartela direct de la ei, dar chiar și de la magazine gen OXXO.

Ce să iei neapărat cu tine?

Asigurare medicală, medicamente de stomac și spray de țânțari.

Citește și alte articole interesante :