Toată lumea recomandă cazarea într-un riad, o casă tradițională marocană, dar noi am avut ocazia să stăm de 2 ori într-un riad ca să încercăm experiența, apoi am stat și la hotel, bineînțeles cazarea fiind mai scumpă decât într-un riad și totodată am stat și la cort în deșert. Toate cazările în afară de excursia din deșert, le-am luat de pe booking.com cu câteva luni înainte de plecare.

Cazările noastre cu bune și rele au fost:

1, Dar Ahl Tadla – riad in Fes

Riadul din Fes a fost prima experiență din Maroc, o casă tradițională marocană cu terasă deasupra și vedere asupra orașului. Riadurile sunt case ce au curte interioară, iar camerele sunt localizate de jur-împrejurul curții. Avantajul a fost că riadul nostru era aproape de Bab Bou Jeloud / Blue Gate, unde ne-a lăsat taxiul de la aeroport.

Am cerut 3 camere dintre care 2 matrimoniale și 1 twin, toate cu baie. Singură problema a fost baia de la camera twin, care era afară din camera propriu-zisă și pentru a ajunge la ea trebuia să traversezi spațiul comun al riadului, unde lumea de exemplu lua micul dejun. De asemenea și curățenia lăsa loc de mai bine, iar apa caldă se cam termina dacă nu erai pe fază.

Pe de altă parte personalul este amabil și încearcă să te ajute cu ce pot, iar teresa este punctul forte al riadului. Un alt atu e ghida care ne-au recomandat-o pentru ziua de vizitare a medinei. Și-a meritat toții banii (30 euro/6 persoane/în jur de 5 ore), fiind o persoană foarte caldă și bine informată; atât de informată încât la unele obiective turistice s-au adunat și alți turiști să o asculte.

Micul dejun a fost basic, iar acuma când îl comparăm cu alte locații, putem spune că a fost mai sărăcăcios decât ce am primit în alte locuri. Dar a fost bun.
Plata am făcut-o doar cash în seara în care am ajuns. Acest riad nu acceptă card. Verifică înainte modalitatea de plata ca să nu ai surprize.

Preț cazare: 68,5 lei / noapte / persoană cu mic dejun.

Transfer aeroport – riad : 25 euro pentru 6 persoane. Distanță: aproximativ 18 km

Recomandăm riadul dacă vreți să aveți panoramă mișto în Fes și dacă puteți trece peste punctele negative de mai sus.

2. Casa Elias – apartament de 6 persoane in Chefchaouen

Apartamentul din Chefchaouen a fost una din locațiile noastre preferate. Localizat în medina, având de asemenea o terasă frumoasă pe acoperiș, camerele fiind decorate tradițional iar proprietarul Omar a fost super prietenos și ne-a ajutat cu orice informație, casa Elias este o locație care o recomandăm cu drag.

Apartamentul e format dintr-un mini living / bucătărie, o cameră cu pat dublu și cu un pat simplu și baie plus încă o camera cu pat dublu și o canapea, baie având la etaj. Canapeaua a fost puțin prea tare și neconfortabilă, acesta fiind singurul dezavantaj care l-am putut găsi.

Micul dejun a fost foarte bun și în plus am beneficiat de un check-out târziu, pentru că ne-am dorit să rămânem până spre după-masă în oraș.

Preț cazare: 52,5 lei / noapte / persoană cu mic dejun

Parcare privată în afară medinei: a fost în jur de 2-5 euro

3, Hotel Lutece – hotel 4 stele in Rabat

Nu pare a fi un hotel chiar de 4 stele, ci mai degrabă de 3 stele, dar în Maroc totul e relativ.

Hotelul este situat aproape de plajă dar și de medina, și are o terasă frumoasă deasupra.

Camerele au fost curate, baia e puțin cam mică, ușile se cam trânteau și atfel se auzea de pe hol gălăgie, dar bucătarul a fost super de treaba și ne-a servit în seara în care am ajuns, chiar dacă tocmai se închidea bucătăria și făceau curățenie.

Micul dejun nu a fost inclus în preț, dar a fost probabil cel mai bun mic dejun din Maroc.

Per total un hotel decent în Rabat.

Preț cazare: 105 lei / noapte / persoană

Mic dejun: 3 euro / persoană

4. Atlas Almohades – hotel 4 stele in Casablanca

Atlas Almohades face parte din lanțul Ramada, deci a fost și cea mai scumpă cazare din Maroc.

A fost una dintre cazarile care ne-au adus aminte cazarile de Europa. Camere mari frumoase, puțin mobilate, cu pat mare matrimonial și cu WC-ul separat de baie, la etajul 1 spa.

Receptionistul a fost foate amabil și când i-am zis că am vrea să mergem la un hammam, ne-a spus să mergem la etajul 1 să vedem spa-ul și prețurile hotelului și apoi dacă ne dorim ne va duce la un hammam chiar lângă hotel să vedem și acolo cum e și să ne hotărâm unde ne dorim să mergem la hammam. L-am ales până la urmă pe cel de lângă hotel și pentru 35 euro am fost la hammam și masaj. La hotel doar hammamul costă 40 euro și separat masajul încă pe atâta.

Tot receptionistul ne-a recomandat ca apoi să mergem la un restaurant care era exact vis-a-vis de hammam. De afară nu părea să fie nimic ieșit din comun, o casă de genul cum avem și noi prin centrul Clujului. Așa că ne-am dus îmbrăcăți sport, fetele eram încă cu părul ud și nu foarte aranjat și am avut supriza ca acest restaurant, Le Rouget de I’Isle, să fie unul dintre cele mai fițoase la care am fost în Maroc, cu bucătarul care a venit la masă să ne explice meniul și să ne recomande ce să bem lângă mâncarea aleasă. Mâncarea a fost delicioasă și a costat cât o masă din Germania, de exemplu.

Minusurile hotelului, că le are și pe astea, au fost: în afara hotelului arăta ca după război, iar pe strada pe care am parcat mașina era plin de gunoaie. La noi în baie eu am găsit gândaci din aceia care vin pe conductele de apă. Restul nu au avut probleme. Micul dejun se plătea separat și a costat super mult pentru Maroc: 7 Euro.

Inițial am vrut să anulăm rezervarea din Casablanca și să mergem mai departe spre Agadir, plus că drumul până la hotel ne-a făcut să ne îngrijorăm puțin de unde vom sta, Casablanca fiind unul din orașele care nu ne-au dat senzația de siguranță.

Totuși hotelul și mai ales recomandările recepţionistului nostru au făcut șederea frumoasă.

Preț cazare: 130,5 lei / noapte / persoană

Mic dejun: 7 euro / persoană

5,Mogador al Madina – hotel 4 stele in Agadir

Un hotel în staţiunea Agadir de care ne-am îndrăgostit. E localizat la 5 min de plajă și 20 min de centru, e curat, are camere mari și frumos decorate, cu balcon mișto cu vedere la mare. Camerele sunt situate de jur-împrejurul unei grădini, oarecum într-un aranjament ce aduce a riad. Ca și facilități dispune de piscină, centru wellness și fitness precum și o parcare gratuită.

Singurul minus ar fi micul dejun care a fost cam repetitiv pentru cele 3 nopți cât am stat noi, dar a fost acceptabil în cele din urmă. Una dintre camere nu era curată când am ajuns, iar prietenii noștri au primit o altă cameră.

Preț cazare: 107 lei / noapte / persoană cu mic dejun

6,Riad Jnan el Cadi – riad in Marrakesh

Un riad foarte frumos cu personal super amabil. Am stat aici două nopți, prima când am ajuns în Marrakesh și apoi am plecat în deșert, urmând să ne întoarcem în aceeași locație, unde am mai petrecut 2 nopți. Ne-am lăsat geamantanele într-o încăpere la parter și nu părea să fie prea sigură, dar ne-au asigurat că nu ne va lipsi nimic din bagaje la întoarcere. Apoi am observat că erau camere video cam peste tot în locurile comune din riad, deci totul era supravegheat. Cu adevărat, la întoarcere nu am observat să ne lipsească nimic din bagaje.

Riadul e localizat în medina, la 10 min de piață Jemaa el-Fnaa. De găsit, prima dată e mai greu, după aceea nu am mai avut probleme. Camerele sunt curate și frumos aranjate iar sus pe acoperiș are și o piscină, pe care din păcate nu am reușit să o încercăm.

Pentru ziua întreagă de hoinăreală prin Marrakesh, am primit multe recomandări referitor la unde să mergem și de unde să vedem apusul în piață Jemaa el-Fnaa și de asemenea ne-au printat biletele de avion pentru plecare. Super simpatici băieții de la locație. Unul dintre băieții de acolo, Muslim, a fost cel mai drăguț cu noi. Având în vedere că aveam zborul spre Milano la ora 7:30 dimineața, Muslim s-a trezit cu noaptea în cap și ne-a pregătit micul dejun, insistând să mâncăm ceva înainte de plecare.

O locație super pe care o recomandăm cu drag.

Preț cazare: 78 lei / noapte / persoană cu mic dejun

Excursia din deșert a fost organizată de Mouhou Tours, pe care i-am găsit pe net și am făcut rezervare de acasă. Am putut alege între cazare standard și superioară, mergând până la urmă pe varianta standard. Ne-a plăcut că era o excursie privată numai pentru noi 6 și prețul a fost acceptabil: 140 euro / persoană. Aici am avut inclus transportul din Marrakesh de la riad până în Merzouga și retur cu mașină de teren, cazare o noapte în Valea Dades la Hotel Babylon, cină și mic dejun la Hotel Babylon, am putut să ne lăsăm lucrurile într-o cameră la hotel Auberge Les Roches în Merzouga, apoi am mers pe cămile până la tabăra din deșert unde am mâncat cina și am înnoptat o noapte în corturi, dimineață la răsărit întorcându-ne la Auberge Les Roches in Merzouga unde am luat micul dejun.

7. Hotel Babylon – Valea Dades

Hotelul Babylon este un hotel tipic berber situat într-o regiune frumoasă a Văii Dades într-un mediu spectaculos între munți și vis-a-vis de râul Dades. Camerele sunt simple și confortabile și are o terasă frumoasă, unde puteți lua masa în timp ce va bucurați de împrejurimi.

8, Auberge Les Roches – Merzouga

La Auberge Les Roches din Merzouga nu am dormit, ci doar am primit o cameră pentru toți 6 unde să ne lăsăm lucrurile, să ne odihnim și să ne împrospătăm înainte și după deșert. Tot aici am luat micul dejun la întoarcerea din deșert.

Cred că ar fi fost frumos să fi stat aici o noapte.

9. Cort nomad în deşert

Pentru deșert am ales cazarea standard într-un cort nomad. Cortul era de genul cort militar de la noi, cu paturi cu cadre metalice și paturi. Acesta avea mai multe „camere” despărțite iar ușile despărțitoare erau niște țesături. Practic am dormit la un loc cu alți câțiva oameni ajunși în aceeași perioada cu noi în deșert. De asemenea a fost și o „încăpere” separată unde am luat cina toți împreună, iar apoi am stat afară la foc de tabăra. Lângă corturi am avut și un WC ecologic care era chiar decent de curat precum și o chiuvetă separată cu oglindă unde te puteai spăla. A fost o experiență inedită pe care o recomandăm cu drag să o încercați.

Total 11 nopți: 1030 lei / persoană cu mic dejun + 2 nopți excursia din deșert  140 Euro / persoană

Info: În niciuna din locațiile la care am stat nu se găseau băuturi alcoolice, dar noi ne-am dus băutură din Paris (acolo am avut escală) și am mai cumpărat de la Carrefour. Am încercat să bem în privat fără să ne afișăm, astfel încât să respectăm cultura musulmană.

Pont: Dacă vă cazați în oricare medina căutați un riad cât mai aproape de un anumit obiectiv, astfel încât să va gășiți calea ușor. Google Maps nu te ajută foarte mult în medine deoarece străzile nu apar foarte detaliate pe harta și poți trece ușor pe lângă locul în care vrei să ajungi și să simți apoi că te învârți în cerc. Caută pe booking o locație cu scor min. 8 și citește review-urile.