Chiang Mai este locul perfect pentru shopping. De la suveniruri, până la haine şi artă tradiţionale thai, găseşti de toate. Oraşul este de multă vreme unul al negoţului, dovadă stau multitudinea de pieţe care sunt deschise până noaptea. Cea mai mare e Night Bazar (Bazarul de Noapte), care e deschis în fiecare zi până la miezul nopţii. Unii comercianţi stau chiar şi după miezul nopţii. Dacă ajungi în Chiang Mai în weekend, nu trebuie să ratezi faimosele Saturday şi Sunday Walking Street. Mai exact, sâmbata şi duminica începând cu ora 6 seara, se închide traficului de maşini pe câteva străzi din oraş, acestea devenind zone pietonale. Străzile sunt apoi împânzite de o mulţime de mici chioşcuri şi tonete unde gaseşti tot ce-ţi trece prin minte, de la tablouri şi obiecte de artă, la haine, bijuterii, suveniruri, mâncare (inclusiv insecte şi alte vietăţi prăjite). Ca o recomandare, fă-ţi cumpărăturile de suveniruri aici, deorece nu vei găsi altundeva aceeaşi varietate a ofertelor.


Atmosfera relaxată a oraşului se potriveşte cel mai bine cu un masaj tradiţional thailandez, un must have pentru orice călător prin Thailanda. Contrar percepţiei vestice asupra acestui tip de masaj, acesta nu are nici o conotaţie erotică, fiind una dintre cele mai vechi forme de masaj terapeutic. El constă în tehnici de presare a părţilor corpului pentru a reduce tensiunea. Pentru o experienţă autentică îţi recomandăm să mergi la un centru sau salon de masaj. Noi am fost la Kyora Spa și ne-a plăcut mult. Am avut inclusiv transport cu mașina de la și la hotel inclus în preț. Prețul diferă în funcție de tipul masajului, pentru cel tradițional thai am plătit 1.200 baht, în jur de 28€. E bine de ştiut că masajul thai poate fi uneori uşor dureros pe moment, în funcţie de intensitatea cu care se face masajul. La un centru de masaj ţi se vor explica dinainte toate acestea şi de asemenea ce riscuri pot apărea dacă suferi de anumite probleme de sănătate.


Regiunea oraşului Chiang Mai este cunoscută pentru populaţia de elefanţi care trăia odată în libertate acolo. Azi, aceştia trăiesc în cea mai mare parte în captivitate, vizitarea lor sau interacţiunea cu aceştia fiind un subiect destul de controversat. Sunt ferme sau parcuri de elefanţi unde aceştia trăiesc în condiţii foarte proaste, fiind folosiţi în diferite spectacole pentru turişti şi pentru plimbări prin padurile din apropiere. Adesea tratamentul la care sunt supuşi elefanţii este unul brutal şi sunt exploatați în scopuri turistice, astfel încât, personal, nu încurajez acest tip de activităţi. Dacă vrei totuşi să interacţionezi cu elefanţii, poţi să faci asta într-unul din centrele de reabilitare şi salvare a elefanţilor abuzaţi. Aici poţi să îi hrăneşti, să îi speli şi să petreci câteva ore în compania lor. Fii atent, însă, deoarece şi în cazul acesta, sunt aşa-zise centre de reabilitare, care de fapt nu vor decât să facă bani şi îi păcălesc pe turişti.


Odată ajuns acolo, va trebui să urci cele 300 de trepte până la templu sau poţi să iei funicularul. Noi recomandăm prima variantă. Astfel poţi admira scările străjuite de o parte şi de alta de şarpele Naga, o figură foarte importantă în budism.
Dacă dispui de mai mult timp de petrecut în Chiang Mai, merită sa faci o vizită şi la parcul naţional Doi Inthanon, aflat pe cel mai înalt vârf din Thailanda. Parcul se află la o distanţă destul de mare de oraş, aprox. 120 km, asftel că trebuie să îţi aloci cam toată ziua pentru vizitare.



