Excursie în deșertul Sahara – de la Cheile Dades, Tinghir si Todra la Deșertul Sahara

 

Profitând că vremea și-a mai revenit, dimineață ne-am grăbit să luăm micul dejun și am pornit spre Valea Dades, ca apoi să ne îndreptăm spre deșert.

Traseul nostru pentru cea de-a doua zi a excursiei a arătat în felul următor:

 

1. Picioare de maimuţă / Degete de maimuţă (Monkey feet / Monkey toes)

Prima oprire a fost în apropierea localității Tamlalt, la Monkey toes, unde, de-a lungul văii râului Dades s-au format munți cu aspect de degete de maimuță.

2. Valea Dades

Am pornit apoi prin Cheile Dades care se află la 24 km în aval de târgul Boumalne. Între orășel și chei, râul este mărginit de kashbahuri foarte vechi și sate fortificate, dincolo de care se întind câmpuri cu sol roșu, roditor, umbrite din loc în loc de curmali și migdali. Râul Dades curge printre palmieri, migdali și tufe de trandafiri.

Pe măsură ce cheile se îngustează, drumul devine tot mai întortocheat, cu serpentine brăzdate puternic în stâncă. La un moment dat, drumul se continuă paralel cu apa iar peisajul devine fermecător.

Cu milioane de ani în urmă, aceste stânci erau de fapt un recif de corali pe fundul marii, dar mișcările scoarței terestre l-au ridicat treptat și l-au încrețit, formând astfel Munții Atlasul Înalt, a căror istorie geologică poate fi identificată în straturile multicolore din pereții defileului.

Începând cu toamna și până la primăvară, ploile torențiale ce inundă Atlasul Înalt, transformă râul Dades dintr-un pârăiaș într-un torent, care după câteva ore își reduce din nou volumul datorită căldurii. Cu toate acestea, ploile ce vin pot mări debitul râului și de peste douăzeci de ori. În limba arabă, aceste râuri trecătoare sunt numite wadi sau ued. Când apele râului Dades ating nivelul maxim, resturile transportate din munte erodează roca moale a albiei, adâncind-o permanent. Astfel s-a format valea prin care se strecoară astăzi râul Dades.

3. Plantaţiile din Tinghir

Peisajul se schimbă în drumul dintre Tinghir spre Cheile Todra. De-a lungul traseului, de o parte și alta a apelor râului Todra apar în cale plantații de palmieri, măslini și alți pomi fructiferi, fiind fără îndoială, una dintre cele mai frumoase plantații din regat. De la izvorul său, apa râului este distribuită de-a lungul văii prin canale de irigare pentru care locuitorii din Valea Todra acordă o atenție deosebită, în special în timpul valurilor de căldură.

4. Cheile Todra

Cheile Todra sunt situate în partea de est a Atlasului Înalt și la nord-est de Cheile Dades, fiind străbătute de râul Todra care a săpat de-a lungul unei perioade foarte lungi în acest canion; eroziunea râului Todra împreună cu cea a vântului au dat forma peisajului deșertic. Datorită laturilor robuste ale pietrelor, cu multe suprafețe inegale, Cheile Todra sunt populare printre alpiniști.

Pe măsură ce străbați cheile, care pot fi comparate cu Cheile Bicazului, valea se îngustează până la 300 m, iar ultimii 600m din chei sunt cei mai impresionanti pentru că în cel mai îngust punct al său, canionul abia dacă atinge lățimea de 9 m, străbătând doi versanţi stâncoşi cu înălţimea medie de 160 metri. Spectaculosul drum se termină la Cheile Todra, chiar dacă autovehiculele de orice fel își pot continuă traseul până în inima Atlasului.

5. Merzouga

Merzouga este un sat din sud-estul Marocului unde găsești clădirile de tip bloc, de culoarea teracotei, atât de comune în această parte a lumii, și se învecinează cu una dintre cele mai spectaculoase peisaje din lume, situându-se la porțile marelui Erg Chebbi (unde sunt cele mai mari dune de nisip ale Marocului). Este o zonă sub-sahariană din ce în ce mai vizitată de turiștii care caută să facă ceva autentic în Maroc.

Aici am făcut o pauză de cam o oră la Auberge Les Roches, despre care puteți citi aici. Am așteptat doar să se mai răcorească afară, astfel încât să pornim mai apoi călare pe cămile spre zona de camping din deșert.

6. Sahara

Deșertul Sahara este cel mai mare deșert din lume, având o suprafață de 9.000.000 km². Acesta cuprinde o treime din Africa și se întinde de la țărmul Oceanului Atlantic până la Marea Roșie. În urmă cu 6.000 de ani, Sahara era foarte verde, acoperită de arbori, savane și numeroase lacuri. Condițiile s-au schimbat când în Europa a luat sfârșit ultima glaciațiune iar nordul Africii a devenit arid. Azi deșertul Sahara este cel mai arid deșert din lume, situându-se la extrema cealaltă de Antarctica, cel mai rece deșert din lume!

Cea mai mare parte a pustiului este stâncoasă (Hamada) cu pietriş (Serir), pustiul de nisip (Erg) ocupând o suprafaţa mai redusă (aproximativ o zecime), astfel că deşertul nu începe şi nici nu se termină cu dunele de nisip uriaşe pe care le ştim cu toţii.

Dacă îți dorești o adevărata experienţă sahariană trebuie să ajungi la Erg Chebbi, locurile cele mai spectaculoase din Sahara de pe teritoriul Marocului, acolo unde găsești dune de nisip ce pot să ajungă la 150m. De la Merzouga a urmat o plimbare de aproximativ o oră pe cămile la apus către tabăra de la Erg Chebbi unde aveam să înnoptăm.

Cămilele sunt animale blânde, care merg încet dar se ridică și coboară brusc, iar mirosul lor nu este tocmai plăcut. Ce e distractiv e modul în care li se aude apa înmagazinată în cocoașă atunci când se odihnesc, sunetul putând fi comparat cu un butoi plin cu lichid ce se află pe mare iar lichidul se lovește de marginile sale.

Plimbarea în sine nu e tocmai confortabilă dar în schimb priveliștea apusului de soare peste dunele de nisip este minunată, culorile soarelui, cerului și nisipului revărsându-se într-un joc de nuanțe calde.

Dacă vrei să ai o experiență autentică, trebuie să te cazezi în corturile din deșert, acestea fiind special amenajate cu saltele, paturi, electricitate și baie.

Masa în deșert a fost neașteptat de bună, gătită acolo de ghizii noștri. Seara a continuat cu muzică specifică triburilor berbere și am învățat și noi să batem un pic la tobe. Ne-am bucurat de o experiență autentică de care ai parte o dată în viață și rămâi cu amintiri pentru totdeauna.

Noaptea în deșert este magică pentru că de aici vezi stelele cel mai bine, cerul fiind parcă desenat. Niciunde nu am văzut un cer mai frumos și mai înstelat ca în Sahara.

Vă invităm să vizionați rezumatul celei de-a doua zi a excursiei din deşert în următorul filmuleț:

Citește și alte articole interesante despre Maroc: