În dimineața următoare am mers să ridicăm mașina, unde am pierdut puțin mai mult timp decât ne așteptam, iar la recomandarea ghidei din Fes, am schimbat puțin planul inițial și am plecat spre Meknes, al doilea oraș imperial, situat la 65km sud-vest de Fes.
Note din istoria Meknes-ului (CLICK pt. Info)
Moulay Ismail a venit la putere în 1672 la vârsta de 26 de ani și a domnit timp de 55 de ani. După ce a cerut-o în căsătorie pe prințesa Franței, Marie Anne de Bourbon dar aceasta a refuzat, tânărul sultan a jurat că va construi un oraș care va rivaliza cu Versaille-ul în splendoare. Astfel el a mutat capitala din Fes în Meknes și a pus 50.000 de muncitori să îi construiască o serie de palate, kilometri de ziduri, cimitire și cetăți, precum și o piață vastă.
Sultanul Moulay Ismail a domnit Marocul într-o manieră ce poate fi comparată cu măreția regelui soare al Franței, Ludovic al XIV-lea. Este bine cunoscut faptul că Moulay Ismail a fost cel mai tiranic dintre toți sultanii marocani, dar a fost, de asemenea, un conducător extrem de capabil, luptând împotriva otomanilor și urmărind britanicii și spaniolii din enclavele lor de coastă, stabilind ferm independența Marocului. S-a căsătorit cu 4 femei și a avut mai mult de 500 de concubine, rezultând astfel peste 800 de copii. Domnia sa a fost cea mai lungă din istoria marocană și este considerată una dintre cele mai mari. Până la moartea sa în 1727, Moulay Ismail a terminat un zid de oraș de patruzeci și cinci de kilometri, cu douăzeci de porți care înconjurau mai mult de 50 de palate. Dar, în ciuda obsesiei sale de a crea “Versailles de Maroc”, el nu a reușit niciodată să facă din Meknes marele oraș imperial al aspirațiilor sale.
Meknes a fost terminat de fiul lui Moulay Ismail, Moulay Abdallah (1727-1757), și de nepotul său, Sidi Mohamed ben Abdallah (1757-1790). În momentul morții lui Moulay Ismail, garda regală devenise cea mai mare armată din istoria marocană.
Decesul lui Moulay Ismail a însemnat începutul sfârșitului lui Meknes drept primul oraș al țării și a început să fie neglijat, iar în mai puțin de 30 de ani nepotul său, Mohamed al III-lea, a transferat capitala regatului la Marrakech. O dată cu domnia lui Moulay Hassan, de la sfârșitul secolului, Meknes a fost restaurat și reînviat.
Am ajuns în Meknes după prânz și am decis să mergem prima dată spre grajdurile imperiale, Hri Souani.
1. Hri Souani / Heri es-Souani
Cu patru porți de intrare în vechea parte a orașului, intrarea spre Hri Souani se face prin poarta Bab El Khemis, iar lângă se poate observa lacul artificial Agdal, un rezervor de apă de o sută de mii de metri cubi pentru adăparea cailor.
Sultanul Moulay Ismail era pasionat de cai și a ordonat să fie construite aceste grajduri pentru cei 12000 cai ai săi, precum și pentru depozitarea grânelor. Ferestrele mici de tavan, pereții masivi și un sistem de canale de apă sub pardoseală mențin temperaturile scazute și circulatia aerului. Moulay Ismail a considerat acest lucru drept unul dintre cele mai bune proiecte arhitecturale.
Orar vizitare: 9AM – 6:30PM Taxa intrare: 10 Dh
2. Bab el-Mansour
Ne-am îndreptat apoi spre poarta principală care face legătura între medina din Meknes și orașul imperial. Finalizată în 1732, poarta este impresionantă nu numai pentru dimensiunile sale, ci și pentru mozaicurile Zellige originale, coloane de marmură și inscripții din Coran de-a lungul vârfului. (Pe partea de sus a porții este scris “Eu sunt cea mai frumoasă poartă din Maroc. Sunt ca luna pe cer. Proprietatea și bogăția sunt scrise pe fața mea.”) De aceea este considerată cea mai frumoasă poartă din Maroc, printre puținele care au supraviețuit și au rămas intacte.
Moulay Ismail a dorit să șteargă toate urmele dinastiei saadiene care i-au precedat, astfel că unele părți ale porții Bab el-Mansour au fost create cu materiale adunate din alte monumente și palate marocane. De exemplu, cele două coloane de marmură care susțin cele două bastioane de pe ambele laturi ale porții au fost luate din ruinele romane ale orașului Volubilis și cele două coloane corindice înalte au fost extrase din Palatul El Badi din Marrakesh.
Astăzi, poarta nu este de fapt deschisă, în schimb intrați și ieșiți printr-o porțiune laterală vecină, mult mai mică. Acest lucru vă permite să admirați pe deplin arta porții neafectată de trafic.
3. Piata El-Hedim
În fața porții Bab Mansour, în centrul medinei, se află piața El-Hedim. Înainte ca Meknes să devină capitală, aici era un Kasbah („Kasbah” este un cuvânt arab ce se traduce prin partea centrală (medina) a unei localități, înconjurată de ziduri și fortificații în scopul apărării. Kasbah-urile au ziduri înalte, fără ferestre și sunt situate în general pe un vârf de deal sau o zona mai înaltă, echivalentul unei cetăți). O dată ce poarta Bab el-Mansour a fost ridicată, regele a ordonat că acest Kasbah să fie demolat în favoarea unei piețe largi, de unde poarta ar putea fi mai bine admirată.
Inițial piața a fost folosită pentru anunțuri regale și execuții publice, dar azi este un loc bun pentru a sta și a privi lumea trecând, fiind de multe ori comparată cu „sora mai mare“ piața Jema el-Fna din Marrakech.
4. Madrasa Bou Inania
Din piață, am intrat în medina și ne-am îndreptat spre Madrasa Bou Inania, situată vis-à-vis de Marea Moschee din Meknes pe care o puteți recunoaște după acoperișul său cu țigle verzi.
Madrasa Bou Inania este tipică pentru designul deosebit al interiorului care se distinge la monumentele marinide. A fost finalizată în 1358 de către același sultan Bou Inan, după care este numită și madrasa din Fez. Acest madrasa este un bun exemplu al stilurilor clasice marocane decorative – baza de mozaicuri Zellige, decorațiuni delicate din stuc și tavan sculptat din lemn de cedru.
Notă: Puteți urca pe acoperiș pentru a arunca o privire asupra acoperișului și a minaretului Marii Moschei.
Orar vizitare: 10AM – 6PM Taxă intrare: 10 Dh
5. Koubbat as-Sufara si inchisoarea Kara
De la madrasa, ne-am întors la Bab el-Mansour și am mers să vizităm Koubbat as-Sufara și închisoarea Kara.
Koubbat as-Sufara a fost în trecut sală de primire a ambasadorilor străini. În fața clădirii se află un platou, cu ferestre mici, subterane, care oferă lumină pentru o criptă vastă de 40 de hectare, de o construcție similară cu hambarul Heri es-Souani. Urmați scările la dreapta de la intrarea în Koubbat as-Sufara pentru a descoperi ce se află dedesubt.
Rețeaua întunecată și ușor înfricoșătoare de camere de sub pământ a fost un mister când a fost descoperită. Istoricii cred acum că a fost folosită pentru depozitarea alimentelor, deși ghidurile de turism vor fi încântate să povestească povestea (eronată) și cum de fapt a fost folosită ca temniță pentru sclavii creștini ce au oferit forță de muncă pentru Moulay Ismail.
Notă: nu toate încăperile sunt luminate, așa că luați cu voi o lanternă / telefon
Orar vizitare: 10AM – 6PM Taxă intrare: 10 Dh
