De când am început să ne conturăm o idee despre ce am vrea să vedem în Cuba, am știut clar că nu vrem să vizităm doar Havana și să stăm undeva la plajă, ci să vedem și alte zone.
Vinales a fost o surpriză foarte placută. Făcusem un pic de research pe internet înainte să plecăm și am aflat că mica localitate e un fel de tutungerie a Cubei. Aici se cultivă cea mai mare parte a tutunului de pe teritoriul țării. Și pentru ce e cunoscută Cuba, dacă nu pentru trabucuri și rom? Mulți turiști aleg să facă excursii de câte o zi din Havana până în Vinales (drumul durează vreo 2 ore și jumătate), dar eu zic ca merită să stai măcar două nopți aici.
Fă un tur călare la plantațiile de tutun – e o modalitate foarte faină de a explora zona. Vei merge călare prin mici văi sau prin lanuri, de unde ai o priveliște superbă asupra dealurilor. Pentru cine nu a mai călărit niciodată, poate fi puțin stresant la început, dar vei fi însoțit de către un fermier care mai strunește caii tot drumul.
Închiriază o bicicletă și plimbă-te prin zonă – pentru pasionații de biciclit, asta e pentru voi. Zona foarte pitorească e perfectă pentru o tură pe 2 roți.
Fă o plimbare până la Hotel Los Jazmines – situat pe un deal, de aici se vede toată valea. Cel mai bun moment de mers aici, este la apus. Nu uita să îți iei și un cocktail pentru a putea sta la terasa hotelului 😊
Vizitează peșterile din zonă – relieful carstic al zonei Vinales, ascunde câteva peșteri interesante, cum ar fi Cueva de Santo Tomas sau Cueva del Indio.
Petrece o seară pe ritmuri de salsa la Centro Cultural Polo Montanez – dacă ești amator de salsa, aici e locul tău. De seara până dimineața, nimeni nu stă jos.
Primul lucru pe care îl sesizăm când ajungem aici, e atmosfera liniștită și relaxată, față de agitația Havanei. Stabilisem dinainte cu gazda noastră să facem un tur cu caii la o plantație de tutun (preţ 20CUC/persoană). Așa că după ce ne-am lăsat bagajele la cazare, pornim direct pe tur. Caii ne așteaptă deja la marginea satului.
După o scurta instrucție despre strunirea cailor și prezentarea acestora (da, fiecare cal avea numele lui 😊 ) pornim la drum. M-am fâțâit un pic în șa până să îmi găsesc o poziție confortabilă, mai ales că al meu cal avea tendința să țopăie și să îi depășească pe ceilalți (lucru despre care am aflat că nu e tocmai ok, ei având de obicei stabilită o ordine de mers). După aceea am timp să admir peisajul. Fermieri care încă ară pământul cu boii, plantează și recoltează totul de mână, plantații de banane și multe dealuri.
Oprim la un popas și coborâm de pe cai ca să vizităm mai de aproape o fermă. Gazda noastră, Juan, ne vorbește într-o englezo-spaniolă foarte simpatică. Noroc cu telenovelele la care mă uitam când eram mică, până la urmă s-au dovedit a fi de folos :)). Începem turul cu o mică plantație de banane, unde avem ocazia să vedem cum se dezvoltă și cresc aceste fructe atât de bune. Soiul de banane care crește în Cuba e mai mic și mai aromat decât cel pe care îl cunoaștem noi.
Omul cultivă și cateva plante de cafea și a fost prima dată când am vazut cum arată boabele de cafea pe o tufă. Am gustat și dintr-un fruct local, căruia din păcate nu i-am reținut numele, de culoare portocalie, foarte aromat.
Apoi ne explică procesul de cultivare a tutunului și istoria sa. Cand au ajuns exploratorii europeni pe aici, băștinașii erau de mult timp consumatori de tutun. Trabucurile rudimentare pe care le fumau ei, le numeau Cohiba, ceea ce astăzi este numele uneia dintre cele mai scumpe și apreciate mărci de trabucuri cubaneze. Cand am ajuns noi, plantele erau destul de mici, fiind plantate recent.
Economia locală fiind de tip „cooperativă”, fermierii sunt obligați să dea statului 90% din producția de tutun (vezi aici preţurile din magazine), restul fiind pentru consum propriu sau pentru vânzare către turiști. Apropo, dacă ajungi în Vinales, nu poți pleca de aici fără niște trabucuri locale. Lumea din Havana cu care am mai povestit, ne-a sfătuit să ne luăm trabucuri de aici, fiind la fel de bune ca și cele de marcă, dar la un preț mult mai mic.
Suntem duși apoi într-un fel de șură unde frunzele de tutun sunt puse la uscat. Doar frunzele cele mai bune, fără pete sunt folosite la fabricarea trabucurilor. Venele din frunze sunt îndepărtate pe cât posibil, deoarece acestea conțin cea mai mare cantitate de nicotină. Acestea nu se aruncă însă, ci sunt folosite pentru a face un soi de soluție cu care se stropesc culturile de tutun împotriva daunătorilor. Clever, nu? 😊
Momentul culminant este când ne arată cum se rulează trabucurile și suntem invitați să încercăm câte unul. Majoritatea din cei din grupul nostru eram nefumători sau fumători ocazionali, însă am fumat unul și a fost foarte bun.
Urmează apoi negocierea asupra prețului trabucurilor pe care vroiam să le cumpărăm. Fiind 7 persoane, am cerut un număr destul de mare (în jur de 500), așa că prețul a fost foarte ok. Am ieșit undeva la 2CUC pe bucată, după negocieri intense. Preţul standard e cam de 3-4CUC. Se poate cumpăra și cafea de aici, prietenii care și-au luat mi-au spus ulterior însă că nu a fost foarte bună, fiind prea prăjită. Mai luăm și o sticlă de rom de guava (o specialitate locală, pe nume Guayabita), foarte interesant la gust. Preţ: 13CUC.
Ne luăm rămas bun de la Juan și urcăm înapoi pe cai. Mai facem o bucată de drum călare, apoi ajungem la un popas unde luăm prânzul și savurăm o mâncare foarte simplă, dar extrem de gustoasă. Mesele sunt aranjate pe o terasă (mirador) de unde se deschide o priveliște foarte faină. Mâncăm un grătar de pui, cu chipsuri de banane, avocado, un fel de mămăligă (nu cred că era din făină de porumb, nu am văzut porumb în Cuba), peste care mi-am turnat un amestec de oțet cu chilli, sare și încă ceva. Absolut delicios. Prânzul aici ne-a costat în jur de 15CUC/persoană.
După ce ne întoarcem la locul de unde am pornit, restul zilei ni-l petrecem la o tură cu bicicleta prin zonă. Pedalăm până la Cueva del Indio (peștera indianului), unde facem o scurtă incursiune. După ce intri în peșteră, se face transferul pe o barcă cu care se face turul pe un râu subteran. Spre deosebire de peștera Santo Tomas, aceasta este iluminată. Bicicletele le-am închiriat bineînțeles tot cu ajutorul gazdelor, cost: 5CUC/oră.
În centrul localității sunt mai multe restaurante micuțe, dar cochete, unde am mâncat chiar și pizza, decentă la gust. Aici în Vinales am văzut și pentru prima dată un super-market (nu credeam că există așa ceva în Cuba), destul de bine aprovizionat, mâncare proaspătă, însă, foarte puțină. Seara, strada principală din Vinales se aglomerează de turiști și localnici. Ne-am pus destul de devreme la somn, cu țârâitul greierilor pe fundal, după ce am fost în mișcare toată ziua.
A doua zi ne-am înțeles cu un localnic să ne ducă până la peștera Sfântul Toma (Cueva de Santo Tomas). Preţ 25CUC/persoană. Auzisem de la gazde și citind într-un ghid că ar fi interesantă. Pornim la drum și odată ajunși ne preia un domn care era un fel de “administrator” al peșterii. Vizitarea peşterii se plăteşte separat, fiind 15CUC/persoană. După o scurtă descriere a ce vom vedea, primim niște lămpi frontale și mai mergem vreo 5 minute până la peșteră.
Aceasta nu e deloc amenajată, trebuie sa fii atent la fiecare pas pe unde calci, în plus de asta, e o beznă totală și umiditate maximă. Spre surpinderea noastră găsim mici vietăți chiar și în întunericul peșterii, de la crabi, la pești și alge. În cea mai îngustă porțiune a peșterii a trebuia sa te strecori pe sub un perete pentru a ajunge la niște stalactite, la care ghidul nostru a interpretat o scurtă piesă (o mișcare nu foarte eco-friendly, aș zice).
Apoi ne întoarcem spre ieșire pe un alt traseu, presărat cu tot felul de formațiuni geologice. Ne bucurăm însă în final când ajungem la ieșire și vedem din nou lumina zilei. Cred că ce ne-a plăcut mai mult la excursia asta a fost sălbăticia în sine a peșterii. Pe la noi nu mai prea găsești așa ceva, toate sunt mai mult sau mai puțin amenajate și mult mai aglomerate.
În drum spre Vinales ne oprim și la Mural de la Prehistoria, care e în fapt un perete de stâncă pe care sunt pictate diferite animale și oameni și simbolizează evoluția omului. Dacă vrei să îl vezi mai de aproape, se plătește o taxă de 5 CUC şi primeşti o băutură în preţul biletului.
Ultima seară în Vinales o petrecem o parte, la centrul cultural Polo Montanez în ritmuri de salsa, cu ocazia asta sărbatorim și ziua unei prietene din grupul nostru, după care petrecerea se mută în stradă unde se organizează un adevărat bâlci, cu muzică (majoritatea reggetton), mâncare și băutură. Îmi aduce aminte de zilele orașului de pe la noi. Dăm o tură și pe la magazinele de suveniruri, care sunt deschise până destul de târziu.
Nouă ne-a plăcut mult Vinales, farmecul liniștit al orașului și natura. Am fi vrut să mai stăm măcar vreo 2 zile, dar în următoarea zi dis-de-dimineață ne aștepta o călătorie de vreo 6 ore cu autobuzul spre următoarea destinație, Cienfuegos.
