Fiind născută și crescută în Cluj, vacanțele mi le-am petrecut ca toți clujenii prinprejurul lacurilor Tarnița și Beliș-Fântânele. Mare mi-a fost uimirea când au început să apară tot felul de poze de la Piatra lui Dan și Piatra lui Lucaci, cu vederi superbe asupra lacului Tarnița. Nu auzisem decât de curând de cele două locuri, iar după ce am fost cu Vero la Piatra lui Dan, am început să mă întreb câte astfel de locuri mai sunt pe lângă Cluj. Astfel am plecat într-o duminică să descopăr împreună cu mama și cu bunica mea alte două locații ascunse, “hidden gems” cum li se mai spune.

Ţâcla Gavrii

Situată la 50 km de Cluj în comuna Marisel (comuna locuită care se întinde pe cea mai mare suprafaţă şi se află la cea mai mare altitudine din România) găsim Ţâcla Gavrii. Ţâcla e un regionalism folosit pentru pisc, iar oamenii din Mărişel numesc ţâclă ceva ascuţit. A luat numele a Gavrii de la familia a cărei teren se întinde până la stânci. Azi nu e atât de greu să găsești locul, deoarece cineva a fost drăguț și l-a pus pe GoogleMaps, dar dacă te rătăcești, poți întreba un localnic și te va îndruma. Va trebui să intri printr-o curte ce are ușa de la gard deschisă, iar de acolo încolo vei întâlni indicatoare. Mergi pe potecă și în cam 10minute vei ajunge la stâncă, unde ți se deschide o panoramă superbă spre Măguri Răcătău și Munții Apuseni. Zonei i se mai spune și “Împărăţia lui Zamolxe”, deoarece este greu accesibilă, valea fiind populată de urși după spusele localnicilor.

De la Ţâcla Gavrii am luat-o pe drumul județean 107P și apoi spre drumul național 1R spre barajul Beliș-Fântânele. Ne-am mai oprit din loc în loc să facem poze, zona fiind atât de ofertantă.

Punctul de Belvedere spre Barajul Fântânele 

Ajunse la baraj, am luat-o pe drumul din stânga lui, care deși e cu acces privat, nu avea nici o barieră și am hotărât să urcăm cu mașina până am trecut de casele de acolo. Traseul e apoi marcat cu punct galben prin pădure și tot în vreo 10minute am ajuns la punctul de belvedere de asupra barajului. Lacul Beliş-Fântânele este un lac artificial situat în munţii Gilăului, fiind construit pe o fundație de roci stâncoase. Punctul de belvedere îți oferă o nouă perspectivă asupra barajului pentru că îl poți vedea de pe partea unde sunt aceste roci.

Bineînțeles lacul Beliș-Fântânele este mai mult cunoscut pentru biserica sa de sub lac, ce iese la iveală în perioadele secetoase din adâncurile lacului, fiind singura dovadă a existenței satului Beliș în străvechea vatră, așa că nu-ți rămâne decât să cauți perioada prielnică de a te bucura de frumusețea zonei.

Găsești aici harta cu punctele de interes din acest articol.

Tu ce alte locuri ascunse ai descoperit?