Cum vremea încă se arată destul de binevoitoare, am plănuit o ieșire de weekend la câteva atracții naturale din județul Alba pe care vroiam să le vedem de ceva vreme. Traseul nostru a fost Cluj Napoca –> Panorama Sălciua-Dumești –> Vânătările Ponorului / Cascada Dâlbina –> Muntele Vulcan –> Detunata Goală –> satul Geamăna. Am pornit devreme la drum, deoarece traseul e destul de lung.
După ce am trecut de împrejurimile cunoscute ale Clujului, ajungem în Munții Trascăului, pe partea încă nevizitată de noi. Drumul în sine nu e cel mai bun, dar culmile munților și cadrul natural compensează pentru asta.
Din satul Sălciua de Jos facem stânga și continuăm pe un drum asfaltat, dar îngust, unde nu încap două mașini. Era încă destul de devreme când am ajuns noi acolo, deci nu am întâlnit alte mașini pe drum, la întoarcere era deja mai aglomerat. Urcăm pe niște pante destul de abrupte, iar ceața care acoperă valea, începe încet să se risipească. Peisajul ce se deschide în fața noastră e absolut superb. De-a lungul drumului se pot încă vedea vechile case de lemn cu acoperiș de paie ale moților. Oprim scurt pentru a admira valea încă acoperita de ceață și culmile care o înconjoară. Culorile toamnei îmbracă frumos copacii și vegetația. Deși nu sunt mare fan al anotimpurilor reci, toamna cu culorile ei aprinse are totuși farmecul ei.
Ne bucurăm deci puțin de peisaj și de liniște, apoi pornim mai departe până în punctul cel mai înalt al drumului, cu panorama aproape 360°. Cațiva oameni au venit chiar și cu corturile aici pentru a se bucura de natură. De aici se pot vedea cele trei văi din împrejurime, Dumeși, Sălciua și Valea Poienii.
Drumul asfaltat se termină aici. Pentru a ajunge la următorul popas, Cascada Dâlbina, se poate merge pe jos pe traseul marcat cu linie albastră, sau dacă ai mașina mai înaltă, poți continua pe drumul de pământ până la panoul informativ care indică traseul spre cascadă. Tot pe acest drum se ajunge și la deja celebrul Raven’s Nest.
Dacă mergi până la panoul informativ, de aici mai sunt cam 500m de mers pe cărarea marcată tot cu linie albastră. Brândușele de toamnă le-am prins în plină floare, pajiștea fiind frumos colorată în violet. Cu cât ne apropiem de cascadă, începe deja să de audă ropotul apei.
Cascada e alimentată de râul Valea Poienii care cade aici de la o înălțime de 25m pe pereții de calcar cu dungi de culoare vineție, creând o poveliște spectaculoasă. De aici vine și numele zonei, Vânătările Ponorului. De la potecă se poate urca pe o mică terasă din lemn, un loc numai bun din care să faci poze.
După ce ne-am săturat de pozat cascada, ne întoarcem pe aceeași cărare la drumul de pământ. Urmăm apoi cu mașina același drum asfaltat și îngust înapoi spre Sălciua. De aici continuăm pe drumul național spre Muntele Vulcan. Acesta se află în rezervația cu același nume, la granița dintre județele Alba și Hunedoara. Deși nu e foarte mare, peisajele din Rezervația Muntele Vulcan sunt deosebite, motiv pentru care muntele a fost declarat monument al naturii.
Noi am apucat doar să admirăm muntele de la bază de data asta, dar probabil ne vom întoarce aici pentru o drumeție în rezervație.
Am făcut apoi cale întoarsă pe drum până în orașul Abrud unde am luat-o spre Detunata Goală. Aceasta face parte din aria protejată Detunatele, alături de Detunata Flocoasă. Aici ne aflăm deja în altă formațiune muntoasă, anume Munții Metaliferi. Noi am urmat drumul cu mașina până unde ne-a dus Google Maps, setând ca destinație Detunata Goală. Ca și orientare, se urcă din localitatea Bucium, pe lângă casa din poză. Drum îngust, din nou, iar o parte este de pâmânt, mai greu practicabil dacă a plouat.
Detunatele sunt de fapt versanți ai munților din care s-au desprins și în continuare se desprind bucăți de rocă bazaltică. Atunci când pietrele cad pe pământ, acestea fac un zgomot ca de tunet, de aici provenind numele de „Detunate”. De-a lungul anilor, la baza pereților de stâncă s-au format adevărate râuri de pietre. Pe peretele golaș al Detunatei Goale (de unde vine și numele versantului, datorită faptului că roca e vizibilă), se pot vedea foarte frumos coloanele de bazalt, ca niște veritabile tuburi de orgă. Aspectul înconjurător a dat pe bună dreptate numele popular al zonei, Pădurea de Piatră.
Detunata Flocoasă se află vizavi de cea goală, însă datorită faptului că e încă acoperită cu vegetație și copaci, iar roca nu e vizibilă, nu e la fel de spectaculosă. Ca să ajungem la baza versantului cu vedere spre coloane, de unde am lasat mașina, am urmat traseul marcat cu punct roșu / cruce roșie. Se poate continua pe traseu până pe Vf. Detunata Goală, noi ne-am mulțumit de data asta doar cu admiratul priveliștii de jos. Ca să ai o vedere cât mai bună asupra versantului, trebuie să mergi pe bolovanii căzuți pe jos. Unii sunt puțin instabili și se clatină când calci pe ei, deci ai grijă cum pășești. Ca recomandare generală, e bine să ai încălțări de munte prin zonele astea, ești mai în siguranță și e mai confortabil așa.
După ce am luat prânzul din brișcă, pornim din nou la drum spre următoatea destinație, satul Geamăna, unde se află cunoscutul lac toxic. O bună parte din drum, mai exact după ce treci de localitatea Hădărău, e neasfaltat și foarte prost, deci se parcurge încet. Răbdare și grijă de mașină! 😛
Locul, de-a dreptul paradoxal, e de o frumusețe nemaipomenită a cadrului natural și în același timp umbrit de un dezastru ecologic aflat încă în desfășurare. Pe măsură ce începem să zărim lacul, totul în jur e cuprins de o liniște ciudată. În zonă au mai rămas foarte puțini oameni, casele vechi stau în ruine, mai vezi ici colo câte o găină pe drum și câte o bătrânică sprijinită într-un toiag.
Situația actuală în care se află zona, își are originile în anii 1980, când s-a început exploatarea zăcămintelor de cupru de la Roșia Poieni. Sterilul, acel mâl amestecat cu apă, plin de substanțe chimice toxice, ce rezultă în urma procesului de extracția a cuprului din minereu, a început apoi să fie deversat în iazul de decantare Valea Şesii. O zonă, unde trăiau odinioară peste 1.000 de locuitori, a fost astfel acoperită cu totul, și parcă ștearsă din istorie. Singurul lucru care mai amintește că aici a fost odată o așezare omenească, e vechiul turn al bisericii din sat. Acesta se ițește din apele care continuă să crească an de an, combinatul Cupru Min de la Roșia Poieni fiind încă funcțional.
Din loc în loc se aude șipotul apei și se văd conductele care tranportă sterilul de la combinat la iazul de decantare. Acesta e îmbogățit cu var, pentru a reduce din aciditatea substanțelor. De aceea, din loc în loc, lacul pare mai alb, față de alte zone de culoare verde aprins și cărămiziu. Culorile acestea vii, care dau impresia de frumos, nu pot ascunde însă faptul că locul e compromis și, din păcate, va rămâne așa.
Cu sentimente amestecate părăsim într-un final acest loc. Pentru călătorul de rând, care vine, vede și pleacă, e simplu. Pentru oamenii care au mai rămas acolo, locul rămâne însă o realitate tristă. Un lucru surpinzător poate, vegetației din zonă pare să îi meargă foarte bine în aceste condiții…
Pe drumul înapoi spre Cluj facem un popas și la cascada Șipote, aflată cam la 2km de Sălciua. O parte din cascada lungă de 1km se poate vedea de la drumul național. O conductă improvizată aduce apă direct din cascadă pe malul opus, sub forma unui mic izvor răcoritor.
Cascada se poate vedea în întregime, urmând traseul care începe de la drumul național și duce la Poarta Zmeilor și Platoul Bedeleu, un alt traseul numai bun de parcurs într-o zi.
Cu asta ne-am încheiat periplul de o zi prin județul Alba. Peisajele pe care le-am văzut aici sunt absolut superbe în orice anotimp.
Citește și alte articole interesante :
