La începutul verii începusem să îmi cam pierd speranța că voi ajunge la mare anul ăsta, cu toată pandemia asta. După concediul ratat în insulele Azore, mi-a trecut scurt prin minte să facem o escapadă la marea noastră, însă mi-a trecut repede 😛 nu intru aici in detalii, e mult de dezbătut. Delta Dunării mai era o variantă, dar fusesem deja de două ori acolo și nu mai găseam oricum cazare.

Vara o petrecusem astfel mai mult prin preajma Clujului, cu unele ieșiri la drumeții. Prin august încolțise în minte ideea de a merge în Croația, însă nu mă puteam hotarî nicicum în ce zonă să mergem, mai ales că nu mai fusesem acolo. Sunt atâtea locuri care arată atât de bine!

Dar după după spune vorba aia ‘gând la gând trage’, niște prieteni au venit cu ideea unei vacanțe pe un velier (barcă cu pânze), pe coasta Croației. Hopa, treaba nu suna rău deloc, mai ales că mie îmi și place apa și nu ratez o excursie cu barca, atunci când mergem undeva la mare. A durat puțin până să ne strângem câțiva oameni ca sa închiriem o barcă la preț ok, însă într-un final am reușit. Treaba cu skipper-ul (conducătorul bărcii) era deja rezolvată, unul din prietenii din grup având permis de skipper, așa că nimic nu ne mai oprea. Cateodată, când nici nu te aștepți, lucrurile se rezolvă așa de ușor :))

Ce ne dădea puțin de gândit, era toată situația actuală și lista aceea galbenă, cu țările din care dacă vii, trebuia să stai 14 zile în izolare. Croația stătea încă binișor, însă trecea printr-o creștere foarte mare a cazurilor de Covid 19. Ne-am asumat însă riscul ăsta și am pornit la drum.

Barca urma să o preluăm din marina din orașul Trogir, astfel că ne-am hotărât să facem practic un tur al Croației de la nord la sud și să vizităm și cateva orașe, despre care o să vă povestesc în acest articol. Călătoria noastră pe mare am delatiat-o într-un articol separat.

Cum drumul până în Trogir era lung, am decis să înnoptăm o noapte în Zagreb și cu ocazia asta să vizităm și orașul.

Pornim deci dis de dimineață din Cluj cu gândul să nu prindem schimbul de tură la vama ungară din Borș, dar după cum se știe, de ce ți-e frică nu scapi, exact asta am pățit, astfel că am stat mai mult de o oră la coadă. Nu ne-au cerut nimic în afară de buletine și dovada cazării în Croația. Noi am urcat pe autostradă lângă Debrecen și am ieșit doar înainte de Zagreb, drumul se parcurge astfel ușor și destul de repede. De la intrarea în Ungaria până în Zagreb am făcut cam 7 ore, cu două opriri.

La vama croată am trecut repede, nu era aglomerat. Cazarea în Zagreb am luat-o prin AirBnb, un apartament mare și drăguț pentru 7 persoane, nu departe de centru. Pentru a vizita orașul, am apelat la un walking tour (tur de oraș pe jos) cu ghid. Astfel de tururi găsești cam în toate orașele mari din Europa și majoritatea sunt gratis, în sensul că nu se percepe o taxă anume, la final, poți lăsa un fel de bacșis ghidului, cât dorești tu. Mie mi se par utile atunci când nu ai mult timp la dispoziție pentru a vedea orașul și asftel poți afla multe informații, istorice și nu numai, și poți vedea cam cele mai importante zone într-un tur compact.

Turul îl începem din centru, în piața Ban Josip Jelacic, unde aflăm unele date generale despre Zagreb și istoria lui. Zagrebul are o populație de puțin peste 1 milion de locuitori, cam 20% din totalul de locuitori ai țării. De aici pornim apoi spre orașul vechi.

Urcăm pe dealul unde se află partea veche a orașului și unde se află multe din atracțiile orașului. De aici ai deja o vedere foarte frumoasă asupra orașului, cu catedrala din Zagreb în fundal.

Aceasta e în renovare, ca de altfel multe alte clădiri, după cutremurul destul de puternic din martie care a lovit Zagrebul. Au fost afectat serios unele monumente care momentan nu pot fi vizitate. Inclusiv unul din turnurile catedralei s-a prăbușit. Continuăm apoi spre biserica Sf. Caterina de Alexandria. În orașul vechi se află multe biserici, croații fiind majoritatea catolici.

Lângă biserică se află poate cel mai cunoscut muzeu din Croația, și până de curând singurul de acest fel din lume, anume Muzeul Relațiilor Eșuate. Acesta a fost înființat de doi artiști, care au format un cuplu, iar apoi s-au despărțit și au decis să facă o expoziție cu obiecte pe care și le-au daruit în timpul relației. Cu timpul, expoziția a fost completată de alți oameni, astfel că muzeul are acum o mulțime de exponate și poate fi vizitat zilnic între orele 10 și 21.

Ajungem apoi la turnul Lotrscak, unul din turnurile de apărare ale orașului, celebru pentru salvele de tun ce se pot auzi in fiecare zi la ora 12, la amiază. O parte din vechiul zid de fortificație se mai vede și azi.  Lângă turn este și o platformă de observație asupra orașului. La turn se poate ajunge pe scări sau cu un funicular, poate cel mai scurt din lume 😛

Ne continuăm drumul spre piața Sfantul Marcu, unde se găsește biserica cu același nume, o construcție cu un acoperiș foarte colorat. Acesta a fost restaurat cu plăci ceramice smălțuite, aranjate astfel încât să reprezinte stema Croației (în stânga) și a Zagrebului (în dreapta). Aici am aflat de la ghid câteva detalii despre conflictul sârbo-croat din anii ’90, în urma căruia au fost serios afectate clădirile din această piață. Aici se găsesc și Parlamentul croat și sediul guvernului, în niște clădiri surprinzător de mici.

Trecem apoi pe sub vechea poartă de intrare în orașul vechi, un loc de rugăciune și liniște pentru localnici. În urma unui incendiu din sec. XIX, o icoană expusă aici nu a fost deloc afectată, oamenii dându-i o conotație divină și amenajând un mic altar.

Coborâm apoi spre o zonă foarte frecventată de turiști și localnici, strada Ivana Tkalcica, cu o mulțime de  restaurante și baruri. Poposim apoi în fața catedralei din Zagreb, pe care am vazut-o anterior de pe deal. Această clădire nu foarte veche, a avut nevoie de multe restaurări de-a lungul vremii, datorită deciziei nu foarte inspirate de a o construi din piatra calcaroasă. Înauntrul de află trei candelabre donate bisericii de un cazino din Las Vegas în 2001. Acest lucru a reprezentat un subiect de aprigi dezbateri în rândul credincioșilor care nu erau de acord cu instalarea acestor candelabre, datorită originii lor. Într-un final, scopul practic a fost mai important, se pare.

Am încheiat turul, revenind în piața Josip Jelacic, pe când deja se însera. Am luat cina apoi la un mic restaurant recomandat de ghidul nostru, Plac Kitchen and Grill, unde se servește Plescavica, burgeri și alte preparate la grill, toate foarte bune și la prețuri foarte ok. Apropo de mâncăruri, dacă vrei să încerci o specialitate locală, mergi la restaurantul La Struk, unde se servește preparatul cu același nume, struk, un fel de lasagna cu diferite umpluturi și aluat în foi.

Ne-am încheiat astfel popasul în Zagreb, iar a doua zi am pornit spre Trogir. Drumul a fost tot pe autostradă, simplu și rapid. De remarcat este că Croația are o bună infrastructură rutieră, iar principalele orașe sunt legate prin autostrăzi. Circulația pe autostrăzi se plătește și nu este tocmai ieftină. De exemplu 50 km parcurși pe autostradă costă cam 30 de lei. Circulația pe restul drumurilor publice e liberă și nu ai nevoie de vignetă.

Ajungem după masa în Trogir și peisajul e deja altul. Marea se deschide în fața noastră. Centrul istoric al orașului, cu casele de piatră și străzile înguste, îmi amintește de Veneția. De altfel, orașele de pe coasta Dalmației au fost multe din ele ridicate de venețieni, astfel că arhitectura tipic venețiană se găsește aici la tot pasul. Orașul vechi se află pe o insulă, între uscat și o altă insula, Ciovo, de care e conectată prin două poduri. Intrăm în oraș prin vechea Poartă de Nord. 

Apoi totul se transformă parcă într-un labirint de străduțe, unele atât de înguste, încât clădirile își țin umbră reciproc. Pavajele de piatră arată de parcă au fost șlefuite, de la câți și câți oameni au pășit pe ele de-alungul vremii. Atmosfera e liniștită, nu sunt foarte mulți turiști, așa că ne putem plimba în voie.

În următoarea zi am pornit pe mare, voiaj despre care voi povesti într-un articol separat. După terminarea periplului pe care, am continuat drumul pe uscat prin Split și la Parcul Național Plitvice – vezi aici partea a II-a a road trip-ului prin Croația.