Columbia este una dintre puținele țări din lume în care cafeaua se bea ca parte a unei tradiții culturale. Iezuiții au plantat aici primele semințe de cafea în anii 1730 și în următorii 100 de ani au început exporturile, iar astăzi Columbia găzduiește unele dintre cele mai bune boabe de cafea din lume.

Inițial cultivarea cafelei în Columbia a început în estul țării, dar a fost adusă pentru prima dată în districtul Caldas la mijlocul secolului al XIX-lea și a devenit rapid una dintre cele mai profitabile și de succes culturi pentru fermierii locali. Succesul culturilor din Caldas, atât în ​​ceea ce privește calitatea, cât și cantitatea de cafea care putea fi produsă, a fost impresionant și s-a răspândit în curând în districtele Quindio și Risaralda din apropiere, ambele producând cafea pentru export din secolului al XX-lea. Astăzi, cea mai mare parte a cafelei cultivate în Columbia provine din aceste trei zone numite Triunghiul Cafelei.

Triunghiul Cafelei sau Zona Cafelei, cunoscută local sub numele „Eje Cafetero”, este o regiune a Columbiei care se află la capătul vestic al Munților Anzi, care a devenit faimoasă pentru producția de cafea excelentă. Regiunea se remarcă prin văile abrupte care fac ca o mare parte din zonă să fie destul de dificil de atins, în timp ce clima caldă și ploioasă este ideală pentru cultivarea cafelei. Dacă temperaturile constante calde și ploile pe tot parcursul anului, ajută la creșterea plantei de cafea, solul vulcanic bogat este și el ideal pentru plante. Astfel că, datorită climei sale plăcute pe tot parcursul anului, Columbia este al treilea cel mai mare producător de cafea din lume – în urma Braziliei și Vietnamului . La toate acestea se adaugă peisajele extraordinare, moștenirea colonială cu case din lemn colorate și locuri de cazare luxoase în stil hacienda, iar rezultatul e că te vei îndrăgosti de această zonă de îndată ce faci cunoștință cu ea. Este un teritoriu cu un farmec natural aparte cu nenumărate parcuri, grădini botanice, izvoare termale și cu un model de exploatare agricolă care conviețuiește și are grijă de mediul înconjurător, ceea ce l-a determinat să fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 2011 ca „Peisaj Cultural al Cafelei”.

Capitalele celor trei districte (Caldas, Quindio și Risaralda) care alcătuiesc Triunghiul Cafelei sunt Pereira, Armenia și Manizales, cu orașul Medellin din apropiere, considerat poarta de intrare în regiune. În timp ce fiecare dintre aceste trei capitale este o forță economică în Triunghiul Cafelei, în orașele și satele mai mici vei obține gustul real al regiunii și al culturii sale.

Am zburat din Bogota spre Pereira cu compania Avianca, prețul biletului fiind 60USD/ persoană. După 2 zile pline de explorat capitala Columbiei, am decis ca prima după masă din Triunghiul Cafelei să fie una relaxantă, de aceea am luat un Uber până la Termales Santa Rosa de Cabal. Aici ne-am luat prima țeapă cu Uberul, pentru că șoferul ne-a dat end trip în orașul Santa Rosa de Cabal și nu la băile termale. În total mașina a fost 105.600COP (24 Euro), o sumă decentă, dar ideea în sine nu ne-a plăcut, că șoferul a văzut destinația finală, dar a hotărât să ne taxeze în plus. Ajunși la băile termale, am plătit 49.000COP (11 Euro) de persoană intrarea și am reușit să ne lăsăm rucsacii într-o cameră la intrarea în complex. Un preț piperat pentru Columbia, dar locul este deosebit. Piscinele naturale termale sunt înconjurate de natură tropicală, munți și cascade, astfel că locul e cu adevărat o oază de liniște și relaxare.

Termales Santa Rosa de Cabal

Complexul era plin de localnici, fiind destul de izolat de celelalte orașe unde aleg să meargă turiștii, iar drumul până acolo printre munți nu e cel mai bun. La Termales Santa Rosa de Cabal există patru bazine fiecare umplute cu apă termală cu temperaturi diferite, încălzite de activitatea vulcanică din adâncul muntelui. Datorită naturii alcaline a apelor, apele termale de aici sunt lipsite de gust și de miros, spre deosebire de majoritatea altor izvoare termale care sunt înțepătoare cu conținut de sulf. Această apă clocotită este amestecată cu apa rece de la cascada din apropiere. Cei curajoși mergeau să facă o baie și în cascadă, ca apoi să se încălzească în apele termale. Noi am preferat doar să admirăm cascada care se scurge peste stânci de la 30m.

Complexul este bine dotat cu vestiare, baruri și restaurante. Am mâncat foarte bine aici, un meniu cu supă, felul doi și un suc, fiind 17.500COP (4 Euro).

Poți să te și cazezi la băile termale, dar noi aveam alte planuri. După câteva ore de relaxare, am luat de la ieșirea din complex autobuzul ce ducea până în orașul Santa Rosa de Cabal și ne-am bucurat de un apus superb. Preț bilet 1.800COP (0,4 Euro).

Din Santa Rosa de Cabal am luat apoi din nou un Uber până la cazarea noastră din orașul Salento. În total prețul pe mașină a fost 107.000COP (25 Euro).

Salento

Salento este un oraș mic situat în inima regiunii Triunghiul Cafelei (Eje Cafetero) din Columbia. Totuși, nu lăsa dimensiunea sa să te păcălească, deoarece există o mulțime de lucruri distractive de făcut aici.

Am ales să stăm la Hotel El Mirador del Cocora tocmai pentru panorama deosebită asupra văii. Pentru 2 nopți cu mic dejun în camera cu view la Valea Cocora am plătit 505.500COP (115 Euro). Nu pot spune care ar fi cea mai bună cazare din Salento, dar eu mi-am dorit să am o camera cu o panorama deosebită și exact asta am primit. Nu am luat în calcul însă că acele geamuri sunt mari și că eram la munte, fapt care a contribuit la frigul din cameră noaptea. Cu toate astea, plapuma a fost groasă și nu mi-a fost rece, dar nu vrei să știi prin ce am trecut ca să fac acest Tiktok:

Dacă nu vrei să plătești neapărat o cameră cu view, poți oricând să te bucuri de frumoasa panoramă de pe terasa hotelului, savurând un mic dejun tradițional:

Valle del Cocora / Valea Cocora

Valea Cocora este situată în Cordillera Centrală (Anzii Centrali) în interiorul Parcului Național Los Nevados – cea mai înaltă dintre cele trei ramuri ale Anzilor columbieni. Valea Cocora este cea mai importantă rezervație naturală din Columbia și este locul unde se găsește arborele și simbolul național al Columbiei, palmierul de ceară Quindio. Acest palmier interesant crește doar în Anzi și poate ajunge până la 60m. Trunchiul său este cilindric, neted, de culoare deschisă și este acoperit cu ceară.

Dealurile acoperite cu pădure tropicală, ce se întind de-a lungul râului Quindio, sunt flancate de vulcani falnici, fiind unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le vei vedea în viața ta. Peisajul este super verde și are atât de mulți palmieri înalți încât nu vei ști unde să te uiți mai întâi. În plus, cerul este plin de nori care fac priveliștea și mai minunată.

Poți face diferite trasee prin Valea Cocora, în funcție de condiția fizică cât și de vreme. Noi am ales traseul mediu și am plecat de la soare, apoi ne-a învăluit ceața, ca la final să iasă din nou soarele. A fost cu adevărat o zi magică!

Cum ajungi în Valea Cocora?

Din centrul orășelului Salento am luat un jeep numit local Willy pentru a ajunge în Valea Cocora. Prețul dus-întors a fost 8.000COP (1,8 euro) de persoană. Primul jeep spre Cocora pleacă la 8 dimineața, dar trebuie să ai grijă că ultimul jeep înapoi spre oraș e la ora 18:00, iar ultimele jeepuri sunt pline de obicei. Noi am ajuns în jur de ora 13:30 în parcare și am stat cam 1h până am reușit să urcăm într-un jeep toți 6.

Primul lucru ce l-am făcut când ne-am întors în Salento a fost să mergem la o cafea. Am ales cafeneaua Cafe Jesus Martin ce ne-a servit o cafea tare bună după o zi pe traseu. Pentru două cafele și o apă am plătit 10.000COP (2,3 Euro). Apoi am trecut vis-a-vis la restaurantul La Sazon de la Abuela unde am mâncat tradiționalul păstrăv somonat gătit în diferite feluri. Am plătit 71.000COP (16 Euro) pentru două feluri de mâncare, o bere și o limo de coco.

Ne-am încheiat ziua hoinărind prin Salento, pe străzile sale străzile sale pitorești, colorate, cu arhitectură tipică paisa. Calle Real (Carrera 6, adică Strada 6) este principala atracție din Salento mai ales seara, pentru că e plină de artezanias (artizani locali) și restaurante.