Căutând o destinație pentru o escapadă la începutul verii, a început să îmi facă tot mai mult cu ochiul Sardinia, a doua insulă ca mărime din Mediterana, după Sicilia. Din ce citisem pe net, e mai sigură și mai curată decât Sicilia, dar și ceva mai scumpă. Voiam un loc cu plaje, dar și aproape de sau chiar în oraș. Așa am ales până la urmă să zburăm în orașul Alghero, pe coasta de vest a insulei, unde am petrecut o săptămână. Partea mai complicată a fost gasirea rutelor de zbor și la un preț bun, bineînțeles 😛 Din Cluj nu sunt zboruri directe, astfel că într-un final  am călătorit pe ruta Cluj-Bergamo, Bergamo-Alghero și retur. Biletele au costat în jur de 130 euro/pers. (fără bagaje).

De la aeroport poți lua un taxi sau transportul local către centrul orașului Alghero. Noi am luat autobuzul. Biletele de autobuz se pot cumpăra de la automatul din aeroport, la prețul de 1,00€ sau direct de la șofer la 1,50€. O cursă până în centru durează cam 30 de minute.

Deoarece nu voiam sa închiriem mașină, am stabilit să ne cazăm într-un singur loc, adică în Alghero, și de acolo să vizităm plajele din apropiere cu transportul în comun. Sardinia are o mulțime de plaje și unele dintre cele mai frumoase din Europa, multe dintre ele sunt însă în locuri neaccesibile decât cu mașina, astfel că dacă vrei să vezi cât mai multe, e indicat să închiriezi una. Poți vizita totuși destule plaje în apropiere de Alghero cu așa numitul beach bus, care are curse regulate din centrul orașului spre plajele la nord de oraș.

Alghero e renumit pentru moștenirea sa catalană, ca urmare a colonizării sale de către regii din casa regală de Aragon, Alghero mai fiind numit și Barceloneta. Astfel că și în ziua de azi, catalana (sau alghereza) e recunoscută ca limbă oficială locală, pe lângă italiană. Centrul vechi și bastionul care îl înconjoară sunt unele dintre principalele puncte de atracție ale orașului. De-alungul falezei care duce spre portul Alghero, se pot vedea expuse vechile tunuri de apărare și zidurile foarte bine conservate ale bastionului.

Centrul orașului seamană mult cu cel al altor orașe italiene, cu mici străzi pietruite care dau în piețe cu restaurante și cafenele cochete. O simplă plimbare pe aceste străduțe pe mine ma relaxează și mă binedispune mai mult ca alte activități. Biserica Sf. Francisc e o oază de liniște și răcoare. Turnul cu clopot merită vizitat și el. Din turn ai o panoramă foarte frumoasă asupra orașului. Urcările în turn se fac după un anumit program, astfel încât să nu te afli acolo când se trag clopotele. Nu ar fi prea plăcut pentru urechile tale 😛

 

Ca în orice alt oraș din Italia, și aici siesta e respectată întocmai. Noi am ajuns în oraș la ora pauzei de amiază iar totul în jur era foarte liniștit. Orașul prinde cu adevărat viață după 7 seara, când se redeschid restaurantele și terasele. Pe timpul verii se organizează tot felul de evenimente seara, de la concerte la piese de teatru în aer liber. Alghero nu e neapărat orașul potrivit pentru petrecăreți, dar vei găsi și aici baruri și cluburi deschise până dimineața.

 Portul din oraș e punctul de plecare în excursiile pe mare dar și un loc unde pot fi admirate ambarcațiuni care mai de care mai sofisticate, locul fiind foarte animat.

Plajele

Pentru ce e vizitată în special o insulă, dacă nu pentru plajele sale. Iar în Sardinia se găsesc o mulțime. Și în apropiere de Alghero sunt câteva plaje frumoase, care se aglomerează în timpul sezonului de vârf (sfârșit de iunie până la sfârșit de august). După cum spuneam, cu beach bus poți ajunge la mai multe plaje. Sunt disponibile abonamente de 1 zi, 4 zile sau 7 zile. Mai multe detalii și orarele de circulație le găsești aici: http://www.cattognobus.it/algherobeach/

Plaja Maria Pia

A fost prima plajă la care am fost în vacanța noastră în Sardinia. Plaja e foarte frumoasă, înconjurată de o pădure de pini. E ceva mai departe de oraș. Se poate ajunge și pe jos, dar trebuie să mergi cam 45 de minute. Dacă e cald afară, nu e tocmai plăcut să umbli prin soare. Plaja e destul e lungă și lată, cu nisip fin. În sezonul de vârf sau în weekenduri ar fi bine să ajungi aici destul de devreme, deoarece se aglomerează mult și nu mai găsești umbrele sau șezlonguri de închiriat. Dacă nu vrei să închiriezi, îți poți cumpăra o umbrelă de plajă de la multe magazine din oraș (sunt ieftine, în jur de 10-12 euro). E destul de compactă, doar că va trebui s-o cari după tine peste tot. Intrarea în apă e lină, astfel că e potrivită și pentru copii sau pentru persoane care nu sunt înotători prea buni. Și aici se găsesc chioșcuri cu mâncare și băuturi. Nouă ne-a plăcut mult plaja asta, asftel că am fost aici de mai multe ori.

 

Plajele Lazzaretto și Bombarde

În următoarea zi am luat beach bus-ul și am pornit spre plaja Lazzaretto. Aceasta e destul de mică și mai puțin amenajată, însă nu la fel de aglomerată ca altele. Dintre toate plajele la care am fost, aici era apa cea mai rece, poate și datorită curenților care sunt mai puternici aici.  De-a lungul falezei, se găsesc alte plaje, ascunse în golfuri mici și liniștite unde vei întalni doar o mână de oameni. Dacă vrei să te bucuri de mai puțină agitație, ăsta e locul potrivit. Și aici se pot închiria umbrele și șezlonguri, iar mica terasă din apropiere oferă și mâncare gătită, pe lângă gustări și băuturi.

 

Ne-am petrecut cea mai mare parte a zilei aici, după care ne-am mutat pe plaja Bombarde, unde se poate ajunge pe jos de la Lazzaretto. Drumul durează cam 20 minute și șerpuiește pe stâncile de lângă mare. Mi s-a părut foarte plăcută plimbarea, printre tufele de oleandrii, plantații de viță de vie și padurea de pini.

Plaja Bombarde e unul dintre cele mai îndrăgite de către localnici. Aceasta e mai stâncoasă decât celelalte, ai grijă la intrarea în apă. De asemenea marea e destul de agitată iar intrarea  nu e foarte lină, ca și la plaja Lazzaretto. Plaja e destul de mare iar aici găsești mai multe posibilități de luat masa. Aici se află și un hotel care a acaparat cea mai faină parte a plajei, astfel că acolo nu poți intra. 

Plaja Mugoni

Foarte frecventată de familii cu copii, datorită intrării foarte line în apă. Aflată într-un golf aproape de Capo Caccia, apa e foarte liniștită, numai bună pentru înot în siguranță și activități gen paddle boarding sau plimbări cu hidrobicicleta.

Plaja San Giovanni

Plaja se află chiar în orașul Alghero. Nu e printre cele mai spectaculoase, dar se poate ajunge pe jos aici din centru orașului. Se pot închiria șezlonguri și umbrele iar în jur sunt câteva beach baruri de unde se pot cumpăra băuturi și mâncare. Apa e curată și puțin mai caldă și mai liniștită decât la celelalte plaje. 

Plaja La Pelosa

Poate cea mai frumoasă plajă din Sardinia. Mai e denumită și „Maldivele Europei“ datorită nisipului de un alb strălucitor, apei azurii și intrării foarte line în apă, care amintește de plajele din Maldive. La Pelosa se află lângă orășelul Stintino, la aprox. o oră de mers cu mașina sau autobuzul din Alghero. Plaja se află într-un golf, iar apele liniștite ale sale, îl fac locul ideal pentru o zi de relaxare. Locul e foarte aglomerat vara, deci ar trebui să ajungi devreme aici pentru a găsi un șezlong liber sau măcar un loc unde să îți pui o rogojină. Atenție! Nu ai voie să așezi prosoape sau pături pe nisip, doar rogojini! S-a constatat că în ultima vreme nisipul s-a împuținat destul de mult din cauză că se lipește de prosoape și alte materiale textile. Aparent nisipul de pe această plajă e foarte prețios, astfel că nici nu ai voie să iei nisip de aici. Acum vreun an chiar apăruse în presă o știre cum că niște turiști au luat în saci vreo 40 de kg de nisip și au fost arestați.

De partea cealaltă a golfului se află insula Asinara, unde trăiește o populație de măgari albi, unici în Europa. Aceștia suferă de fapt de albinism, iar datorită faptului că sunt izolați de alte animale, gena specifică albinismului s-a tot perpetuat aici. Insula nu e locuită, dar se poate vizita cu tururi locale ghidate.

La orice plajă ai merge, fii atent la meduze! Acestea nu vin foarte aproape de mal, dar dacă te aventurezi mai în larg e posibil să dai peste ele. Eu am avut parte de o întâlnire cu una și m-am ales cu niște înțepături deloc plăcute. Dacă ai ghinionul să întâlnești vreuna, la farmacii se găsește un unguent cu antihistaminice sub forma unui marker cu care te poți da pe partea afectată, chiar ajută.

Pe lângă cutreierat plaje, o altă activitate foarte căutată pe insulă este o excursie de o zi cu barca pe mare. Cu puțin noroc vei avea ocazia să vezi și delfini. Sunt destule agenții care oferă astfel de excursii, doar că trebuie să faci rezervare în avans, deoarece sunt foarte căutate vara. Excursiile includ și masă și băuturi plus opriri la diferite zone de baie, snorkeling sau plajă. Mie una îmi plac foarte mult genul ăsta de excursii, așa că încerc să nu le ratez când am ocazia să le fac. Din păcate în Sardinia nu am reușit să facem excursia asta deoarece în ziua când era planificat să mergem, se anunțau condiții nefavorabile pe mare, astfel că s-a anulat toată treaba. În ultima zi am fost totuși la o tură scurtă cu barca într-un golf mai retras unde am făcut și o baie bună.

Poți închiria și biciclete sau scurtere pentru a explora orașul sau a ajunge la diferite plaje. Am avut ocazia să vedem și o expoziție de mașini de epocă în avanpremiera raliului Sardiniei, care se desfășoară în fiecare an pe insulă. Acesta de altfel e un eveniment major al orașului, când se închide o bună parte a orașului.

Dacă nu vrei neapărat să petreci o zi întreagă pe o barcă, o altă atracție populară este Grota lui Neptun. Aceasta este de fapt un spectaculos sistem de peșteri marine. Se poate ajunge aici pe apă cu barca sau pe drum cu mașina până la Capo Caccia, după care trebuie să cobori (și ulterior să urci înapoi) vreo 650 de trepte. Intrarea în peșteră e practic la nivelul apei.

Unde ne-am cazat în Sardinia

După cum spuneam și la începutul articolului, noi am fost cazați doar în Alghero, la un B&B foarte drăguț – Bed and Breakfast Hibiscus. Nu e chiar în centrul orașului, dar zona e foarte liniștită și ne-am putut odihni bine. Pensiunea are doar câteva camere și un loc comun de servit masa și o curte interioară, unde se servește micul dejun, foarte bun și variat, de altfel.

Unde am mâncat în Sardinia

La capitolul ăsta aș zice că Sardinia este una dintre cele mai bune destinații unde am fost. Am descoperit niște restaurante foarte bune, cu mâncare eeexcelentă. Multe fructe de mare, pește și pizza delicioase. Nu rata specialitatea locală – purceluș la proțap sau “porcheddu”. M-aș întoarce aici și doar pentru mâncare :))

Restaurant Mabroukabsolut delicios totul, unul dintre cele mai bune restaurante unde am mâncat vreodată. Meniul restaurantului nu e a la carte ci se bazează pe “catch of the day”, adică e în funcție de ce prind pescarii în ziua respectivă, deci e foarte proaspăt totul. Prețul unui meniu complet  e fix, 40 de euro de persoană (include aperitiv, felul întâi, felul doi și desert, plus vin și apă la discreție). Dacă vrei meniu cu homar, e 60 de euro. Poate părea mult, dar vei avea parte de un adevărat festin. Meniul nostru a constat în aperitive cu salată de caracatiță, midii, bucățele marinate de pește și salată de roșii. Felul întâi a fost două feluri de paste, apoi a urmat o porție zdravănă de creveți. Pe când credeam că am terminat, a mai venit un platou cu un biban întreg cu salată de cartofi. Cu părere de rău, nu am mai reușit să mâncăm decât puțin din el, eram deja extra sătui. Pentru desert puteai alege între fructe sau 3 feluri de prăjituri. Noi am ales tarta cu fructe, foarte bună. Totul a fost stropit din belșug cu vin alb și cred că nu mai trebuie să menționez că am plecat de acolo cu burta plină și un zâmbet pe față. A meritat toți banii. Restaurantul e deschis doar seara, noi am avut noroc că am prins o masă liberă, de obicei trebuie făcută rezervă înainte. Dacă sunteți în Alghero, acest restaurant e de neratat.

Ristorante Gioberti – mâncare bună, prețuri ok. Și acesta era mai tot timpul plin.

El Pultal – un alt preferat de-al nostru. Localul e cunoscut pentru pizza la metru, dar are și alte feluri de mâncare excelente, de la paste la pește. Are o terasă drăguță pe acoperiș. Noi am mâncat o pizza la jumătate de metru, mai mult decât suficient pentru două persoane. Poți face și un mix de pizze, o jumătate de un fel, cealaltă alt fel. A fost super bună, acompaniată de o carafă de vin.

Trattoria La Saletta – cunoscut pentru preparatul local, porcheddu. Carnea iese foarte bună, suculentă și crocantă în același timp.

Osteria Barcelonetta – aici am mâncat paella cu fructe de mare foarte bună și multă :))

La Lanterna – localul era aproape de cazare, așa că am încercat și aici o pizza, au o mulțime de feluri, pe lângă alte preparate. A fost foarte bună și mai ieftină decât pe centru.

În concluzie, nouă ne-a plăcut mult în Sardinia și chiar plănuiesc să ma întorc curând aici, probabil în zona Cagliari, să explorăm și partea aceea a insulei. Nu pot decât să vă recomand cu drag să plănuiți o vacanță aici. Poate fi puțin mai complicat cu zborurile, după cum spuneam, dar cu puțină răbdare și flexibilitate, poți găsi zboruri la prețuri ok iar efortul merită din plin 🙂